Categories: Sport

Suspansul continuã în Liga a IV-a

Club Jiul Petroşani şi Minerul Uricani, primele clasate în Liga a IV-a, au obţinut victorii şi în etapa de sâmbătă, iar diferenţa de două puncte dintre ele se va menţine, probabil, până în ultima rundă, când va avea loc meciul direct.

Devansare cu cântec

Alb-negrii au înregistrat a 13-a victorie consecutivă în retur şi continuă să fie pe primul loc, după ce s-au impus, în deplasare, la Minerul Aninoasa, cu scorul de 2-0. „Rosso-nerri” au câştigat, greu, acasă, cu scorul de 2-1, în faţa Aurului Brad, şi se menţin pe locul doi, la două puncte distanţă de jiulişti. E puţin probabil ca situaţia să se schimbe în runda următoare, penultima din Liga a IV-a. Club Jiul Petroşani va juca, acasă, într-un meci în devans, programat mâine, 26 mai, cu Inter Petrila, iar Minerul Uricani se va deplasa, sâmbătă, 28 mai, la Dacicus Orăştie. Teoretic, cele două echipe nu pot încurca planurile candidatelor la promovare, dar au apărut discuţii că „alb-negrii” ar câştiga două zile în plus de odihnă, prin devansarea meciului, înainte de duelul direct din ultima etapă, de la Uricani. „Club Jiul a solicitat devansarea partidei cu Inter, pentru că în weekend, Stadionul Jiul e închiriat pentru găzduirea unui eveniment religios. Am acceptat mutarea meciului, întrucât schimbarea datei de joc nu influenţează lupta dintre cele două pretendente la promovare”, a spus Sorin Ciotlăuş, secretarul general al AJF Hunedoara.

Dueluri tari în semifinalele Cupei

Alte patru echipe din Liga a IV-a, care nu au legătură cu lupta pentru promovare, se vor duela, azi, la Călan, într-un cuplaj de meciuri eliminatorii, pentru accesul în finala Cupei României, faza judeţeană. În prima partidă, de la ora 16.00, se vor întâlni CS Vulcan şi Aurul Certej, iar în al doilea meci, de la ora 18.00, faţă în faţă vor fi Retezatul Haţeg şi Aurul Brad. Echipele participante vor achita în mod egal baremurile de arbitraj, observare şi asistenţă medicală. Dacă după 90 de minute, scorul se menţine egal, se vor juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare, urmând ca în cazul menţinerii rezultatului nedecis, să se treacă la executarea loviturilor de departajare. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago