Suspect de furt calificat
Poliţiştii din Lupeni au desfăşurat o acţiune în urma căreia au identificat un tânăr de 22 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat. Anchetatorii spun că tânărul a intrat în locuinţa unui localnic, de unde a furat 750 de lei. Poliţiştii vor continua cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celui în cauză, informează IPJ Hunedoara. (M. Gânju)