Categories: ActualitateFlash

Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene

Natalia Bumbac

Scandal mare pe tema lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare din satele comunei Şoimuş. Autorităţile au intrat pe fir pentru a descifra modul în care s-au făcut plăţile pentru acest proiect finanţat din fonduri eurepene. Asta, după ce societatea care a executat lucrările a depus plângere la Parchet, prin care denunţă că anumite facturi depuse la AM POS Mediu Timişoara pentru decontarea banilor nu îi aparţin, se arată într-un răspuns primit la solicitarea noastră din partea Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
Transparenţă totală la minister
MFE a fost sesizat despre problemele de la Şoimuş de organismul intermediar de la Timişoara. Potrivit reprezentanţilor ministerului, este vorba de şase facturi emise în anul 2015, către Primăria Şoimuş, care ridică suspiciuni de fraudă. „În urma analizării documentelor anexate în copie la Suspiciunea de fraudă nr. 4610/20.01.2016 rezultă că pentru lucrările efectuate în baza contractului de lucrări nr. 2400/24.04.2014 «Alimentare cu apă în comuna Şoimuş, (…)», au fost emise către Primăria comunei Şoimuş următoarele facturi fiscale: facturile fiscale cu seriile XLS02/26.10.2015, XLS0017/ 25.11.2015, XLS 0018/09.12.2015, PROF 44/ 09.12.2015, PROF 43/23.11.2015, PROF 42/23.10.2015. Ca urmare a verificării facturilor menţionate mai sus de către administratorul SC CONSTRUCŢII 5 VEST SRL (n. r. firma care a executat lucările în comuna Şoimuş), acesta a constatat că factura seria XLS0017/25.11.2015 conţine valoarea TVA greşită. Mai mult, în urma verificării, acesta a constatat că factura XLS0017/25.11.2015 nu era aceeaşi cu factura emisă de societatea sa şi nu era semnată de administrator, având o copie a ştampilei şi a semnăturii pe aceasta. Totodată, conform susţinerii administratorului SC CONSTRUCŢII 5 VEST SRL, factura seria XLS 0018/09.12.2015, cu suma de 3.906.751,32 de lei, nu a fost emisă de firma anterior menţionată, antetul facturii era cu adresa veche a firmei care apare pe factura XLS0017/ 25.11.2015, aceasta fiind semnată de către un angajat al firmei care a negat că ar fi semnat vreo factură fiscală. Pentru constatările precizate mai sus, administratorul SC CONSTRUCŢII 5 VEST SRL a formulat: Plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva şi o adresă către IPJ Hunedoara”, se arată în răspunsul primit de la MFE.
Proiect de 11 milioane de lei  
De asemenea, AM POS Mediu Timişoara a verificat facturile enumerate mai sus, iar rezultatele au arătat că aceste docuemnte conţin TVA eronat, iar două dintre aceste facturi nu sunt emise de către SC CONSTRUCŢII 5 VEST SRL. În acest context, organismul intermediar pentru administrarea proiectelor finanţate din fonduri europene a înaintat Direcţiei de Luptă Antifraudă o notă de constatare a indiciilor de fraudă.
Administratorul SC CONSTRUCŢII 5 VEST SRL care a încheiat contractul cu Primăria Şoimuş în 2014, ne-a confirmat informaţiile primite de la MFE, arătând că nu poate da date suplimentare, deoarece ancheta cu privire la acest caz este în desfăşurare. Acesta a mai spus că nu a primit nici un ban pe perioada anului 2015 pentru lucrările la introducerea reţelei de apă şi canalizare din satele comunei Şoimuş, proiect a cărui valoare se ridică la 11 milioane de lei, fără TVA.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago