Sute de absolvenţi s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat
Absolvenţii de liceu care nu au promovat sau nu au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie pot participa la sesiunea de toamnă, care va începe săptămâna viitoare. În judeţul Hunedoara s-au înscris 907 candidaţi, din care 607 sunt din promoţia curentă şi doar 300 provin din promoţiile anterioare. Mai puţin de 100 susţin pentru prima dată Bacalaureatul.
Sesiunea august-septembrie a examenului maturităţii începe pe 16 august. Candidaţilor li se vor evalua timp de două zile competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română, urmând ca în perioada 17-19 august să susţină competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Ultima probă orală este aceea a competenţelor digitale şi va fi susţinută de absolvenţi pe 18 şi 19 august. Probele scrise vor începe în 22 august cu limba şi literatura română. A doua zi, elevii care au urmat cursurile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba şi literatura maternă. În 24 august se va desfăşura proba obligatorie a profilului, iar ultimul dintre examenele scrise, proba la alegere în funcţie de profilul şi specializarea fiecărui candidat va fi pe 26 august. Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 29 august. Elevii nemulţumiţi de notele obţinute îşi pot înregistra cererile de contestaţie în aceeaşi zi până la ora 20.00, iar notele finale se vor afla în 1 septembrie. (A. Brandisz)