Sute de amenzi şi zeci de permise suspendate
În doar două zile, polițiștii hunedoreni au descoperit sute de nereguli în trafic, au lăsat peste 20 de șoferi fără permise și au dat 303 de amenzi din care 50 pentru nefolosirea centurii de siguranță.
„Urmare a activităților desfășurate, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 29 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare. Tot în cadrul activităților desfășurate au fost constatate şi două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, informează IPJ Hunedoara. Astfel, un tânăr de 20 de ani, din județul Caraș-Severin, a fost prins pe DN 66, în localitatea Pui, având montat pe parbrizul autoturismului, la vedere, mijloace speciale de avertizare luminoasă de culoare roșu și albastru. S-a ales cu o amendă de 2.175 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile (dispunându-se şi confiscarea mijlocului special de avertizare luminoasă). Un alt șofer de 50 de ani a fost prins circulând cu 120km/h (viteza legală admisă fiind de 60 km/h), în localitatea Râușor. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.305 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 zile. La Petroșani, polițiștii de la Rutieră au întocmit și un dosar penal după ce au prins un tânăr de 19 ani, din Petrila, circulând cu o autoutilitară, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. (M.Gânju).