Categories: Comunitate

Sute de pensionari au poprire pe pensie

Maximilian Gânju

Pentru că n-au mai putut să-şi achite ratele unor împrumuturi, vârstnicii s-au trezit că li se reţine datoria din pensie.

Circa 300 de pensionari din Valea Jiului, care au luat împrumuturi, sunt în această situaţie şi lună de lună, li se reţine o parte din pensie. Oamenii au luat împrumuturi de la casele de ajutor reciproc de pe lângă asociaţiile de pensionari, pentru a-şi putea face pregătirile de iarnă. Bătrânii îşi duc traiul de pe o zi pe alta cu pensii mici, iar singura lor posibilitate de a avea căldură în case ori ceva pe masa de sărbători a fost să se angajeze la un credit. Chiar dacă au luat doar 200 de lei împrumut, bătrânii au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele. Mulţi au apelat la ajutorul Asociaţiei Pensionarilor din Petroşani, care în acest moment, are peste 5.000 de membri cotizanţi. „Avem peste 300 de persoane aflate în această situaţie. Mulţi s-au împrumutat pentru nevoile zilnice, pentru aprovizionarea cu lemne pentru iarnă ori masa de sărbători”, spune Gheorghe Pavel, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Petroşani. Asociaţia s-a văzut obligată să recurgă la  recuperarea restanţelor de la persoanele care au luat împrumuturi şi nu s-au achitat la timp de ele, iar singura soluţie este să li se reţină din pensie lună de lună, până la stingerea creditului.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Pensia este un drept constitutional ,nu are voie sa retina bani din pensie nimeni fara ordin judecatoresc ,este un furt din buzunarul cetateanului daca se retine fara sa fie judecat si clarificat cat se poate retine dupa calculul de mancare si taxele de intretinere .

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago