Pelicula „Swim” a făcut anul trecut turul României, iar acum a avut şi premiera în afara ţării. Filmul a rulat sâmbătă în capitala mondială a filmului, la Hollywood.
Documentarul „Swim” îl are în prim-plan pe polisportivul din Petroşani, Avram Iancu, cel care a reuşit o premieră mondială, respectiv să înoate de la izvoarele Dunării şi până la vărsarea în Marea Neagră fără costum de neopren. Pelicula are o durată de 60 de minute şi prezintă aventurile sale pe cei 2.860 de kilometri de fluviu. Documentarul a ajuns în SUA, la Hollywood, la festivalul mondial de film SEEfest. Pelicula a fost aleasă dintre alte numeroase producţii internaţionale, iar la eveniment a participat realizatorul ei, regizorul Sabin Dorohoi.
Filmul documentar este subtitrat în engleză, foarte bine realizat, şi prezintă toate peripeţiile prin care bibliotecarul din Petroşani a trecut în cele 89 de zile de înot pe Dunăre. Pe peliculă sunt prinse o mulţime de situaţii prin care a trecut Avram Iancu, de la vârtejurile care-l puteau frânge, capcanele de sub apă şi până la situaţiile de-a dreptul hazlii.
”În filmul documentar «Swim» este surprinsă şi păţania din Germania, de care râd acum ori de câte ori îmi amintesc. Înotam în Dunăre şi am întâlnit o familie de lebede. Eram pe partea de sus a Dunării, iar masculul şi femela erau însoţiţi de boboci. Era un tablou superb până când lebădoiul, masculul, că nici nu ştiu cum să-i spun, m-a atacat. Nu ştiu cum m-a perceput, peşte, crocodil, om sau altceva şi s-a luat după mine. În momentul în care scoteam capul din apă era pe mine, m-a dus aşa câteva sute de metri. În film mai sunt şi alte întâmplări amuzante”, ne-a povestit polisportivul din Petroşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…