Sala Sporturilor din Deva a găzduit la acest sfârşit de săptămână întrecerile ediţiei din acest an a Cupei României la taekwon-do I.T.F., competiţie organizată de Federaţia Română de specialitate cu sprijinul MTS şi al Asociaţiei Club Sportiv Red Tigers Călan.
Competiţia s-a dovedit a fi foarte importantă, deoarece a fost stabilit un record de participare, 418 sportivi, legitimaţi la 20 de cluburi, fiind prezenţi la aceste întreceri pentru juniori III, II, I şi seniori.
A fost o frumoasă revedere cu o serie de personalităţi care au sprijinit la începutul anului 1991, debutul acestei discipline sportive în judeţul Hunedoara. Organizatorii au prezentat şi un film documentar realizat la împlinirea celor 25 de ani trecuţi de la primele demonstaţii de taekwon-do pe care le-au făcut sportivii din Călan la acea vreme.
Chiar dacă imaginile au fost realizate de amatori şi acum sunt parte ale unei arhive foto-video impresionante, ele au adus în prim-plan amintirea celor care au sprijinit taekwon-do în oraşul Călan şi judeţul Hunedoara.
La evenimentul de la Deva a participat şi Cosmin Oprescu, multiplu medaliat la nivel mondial şi european, actualmente preşedintele acestei federaţii naţionale care are sediul în oraşul Călan, alături de Ciprian Banea şi Marius Ionicescu- vicepreşedinţi şi Mihai Hondru-secretarul general ala federaţiei.
Odată cu această competiţie, Cupa României organizată la Deva, s-a desfăşurat şi Adunarea generală a federaţiei şi totodată o şedinţă a Biroului Executiv al acestui for, la care au fost stabilite programul de activitate pentru 2019 ca şi validarea sportivilor şi antrenorilor pentru acordarea titlurilor de „Maestru emerit al sportului“, „Antrenor emerit“ şi „Maestru al sportului“. Vom reveni.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…