Sport

Taekwon do ITF. Din Hațeg, în Finlanda, un drum de aur

Recent, la Tampere, în Finlanda, a avut loc Campionatul Mondial de Taekwon do ITF, competiție care a reunit peste 1.200 de sportivi din 56 țări de pe șase continente.

O premieră
Important este că, în premieră, România este noua campioană mon­di­ală, sportivii din delegația țării noastre cucerind 12 medalii de aur, 18 de argint și 14 de bronz. Rezultatul este cel mai valoros în istoria acestei discipline sportive din România. Spre bucuria noastră, două sportive legitimate la CS Cristal Hațeg au urcat pe podiumul de premiere la competiția din Finlanda și în probele individuale.
Astfel, Andra Kovacs și-a trecut în palmaresul personal o medalie de aur cucerită în proba de spargeri forță cu echipa și o medalie de argint în proba de tehnici speciale cu echipa. Roxana Gheorghiță a cucerit o medalie de argint în proba individuală de tehnici speciale la categoria junioarelor și alte două medalii de argint cu echipa de junioare în probele de tehnici speciale și la cea de spargeri forță.
Felicitări componenților delegației României, tuturor sportivilor și celor ce au făcut ca acest vis să devină rea­li­tate!

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Te Căutăm! Desenator / Tehnician CAD în Construcții

17 Locație: Deva, jud. Hunedoara  Tip job: Full-time / Part-time Hai să construim viitorul împreună! ️ Ești pasionat…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonul zilei din re­gi­u­nea cu lămpașe este legat de un doftor de ne­cuvântătoare, un nou…

17 ore ago