Sport

Talent, pus la colţ de sărăcie

Ciprian Marinuţ

Atletele Florentina Marincu şi Maria Florea, unicele sportive hunedorene medaliate la primul Grand-Prix de juniori II (maximum 17 ani) în aer liber din 2011, sunt la un pas de îndeplinirea baremurilor pentru Campionatul Mondial în probele lor preferate. Din păcate, cele două talentate sportive au şanse minime de a participa la competiţia supremă a lumii, care va avea loc în Franţa, întrucât Federaţia Română de Atletism are un buget sărac.
 

De trei ori pe podium
Florentina Marincu, de la „Cetate” Deva, a urcat pe podium în toate cele trei probe la care a participat la competiţia de la Bucureşti, din perioada 13-15 mai, deşi e junioară III (are 15 ani) şi a concurat cu sportive de până la 17 ani. Atleta antrenată de Nicolae Alexe a obţinut medalia de aur la triplusalt, cu un „zbor” de 12.19 metri şi a cucerit medalii de argint în proba de 100 de metri, cu timpul de 12.48 secunde, şi la săritura în lungime, cu un salt de 5,80 metri. „Cifric, performanţele sunt foarte bune şi reprezintă recorduri personale pentru Florentina. Rezultatele din probele de 100 de metri şi  triplusalt sunt foarte aproape de baremele de calificare la Campionatul Mondial de junioare II. Totuşi, nu cred că Florentina are şanse să participe la competiţia supremă a lumii, chiar dacă realizează cele două bareme, întrucât e mai tânără ca vârstă, iar prioritate au atletele mai experimentate. În plus, Federaţia nu-şi permite să trimită în Franţa mai multe sportive într-o probă, pentru că resursele financiare sunt limitate”, a spus antrenorul Nicolae Alexe.

Specialistă la semifond
Maria Florea (15 ani), care are dublă legitimare CS Ghelari – SCM Deva, a obţinut medalia de argint în cursa de 800 de metri, cu timpul de 2.16.53 şi s-a clasat pe poziţia a patra la 400 de metri, cu o performanţă de 58.41 secunde. Sportiva antrenată de Emerson Toma ar fi putut scoate timpi mai valoroşi, însă, a fost încurcată de unele probleme de sănătate. „Maria nu s-a pregătit la capacitate maximă şi nu a atacat la timp pe finalul cursei, întrucât în ultimele şase săptămâni, a avut unele probleme de sănătate. Chiar şi aşa, timpul obţinut în cursa de 800 de metri e la numai trei secunde de baremul de calificare la Campionatul Mondial. Cele trei secunde pot fi recuperate până la următorul concurs şi Maria poate îndeplini baremul, pentru a fi prezentă la competiţia din Franţa”, a spus antrenorul Emerson Toma.
La Grand-Prix-ul de la Bucureşti au concurat şi sportivi de la CSS Hunedoara, însă aceştia nu au obţinut nici o medalie. „Ne-am prezentat cu juniorii III la acest concurs de juniori II, iar diferenţa a fost decisivă. Chiar dacă sportivii noştri au stabilit mai multe recorduri personale, n-au urcat pe podium. Totuşi, avem încredere că ei vor fi medaliaţi la Campionatele Naţionale, rezervate celor de vârsta lor”, a spus antrenorul Florin Bucur, de la CSS Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura