Eveniment

Tâlhar prins în flagrant de poliţişti

Un adolescent de 16 ani a fost ameninţat cu bătaia de un tânăr care încerca să facă rost de bani.  Totul s-a întâmplat în miezul zilei, la Călan.
Băiatul le-a povestit poliţiştilor că în apropierea stadionului din oraş, a fost acostat de un tânăr care i-a cerut toţi banii pe care îi are asupra sa. Nu a avut ce să-i dea, aşa că tâlharul l-a obligat să intre în incinta stadionului, ameninţându-l că altfel în snopeşte în bătaie. L-a controlat prin buzunare şi i-a luat telefonul mobil, dar i l-a înapoiat ulterior, cu condiţia de a se întâlni a doua zi, pentru a primi de la acesta suma de 50 de lei. Altfel, avea să-l găsească şi să-i rupă oasele. Minorul, însă, s-a adresat poliţiştilor iar aceştia l-au însoţit la întâlnirea cu infractorul. „Dorin M., de 22 de ani, din Călan, a fost prins în flagrant în timp ce primea de la partea vătămată suma de 50 de lei. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă  pentru comiterea  infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tentativă de tâlhărie şi şantaj”, au precizat oamenii legii. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura