Tâlharii ucigaşi rămân în arest
Ieri, Tribunalul Hunedoara a dispus menţinerea în arest preventiv a doi hunedoreni acuzaţi de tâlhărie şi omor calificat. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară. Ciprian Andrei Lazăr şi Ciprian Robert Matieş au ajuns în spatele gratiilor din 14 mai, atunci când Tribunalul Hunedoara a admis cererea procurorilor de arestare preventivă. Potrivit anchetatorilor, cei doi au ajuns în această situaţie, fiind acuzaţi că ar fi omorât şi tâlhărit o femeie în vârstă. (N. Bumbac)