Deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău (foto stânga), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că grupurile energetice ale Termocentralei de la Mintia riscă să se închidă, pe rând, din cauză că nu s-au făcut investiţiile de mediu necesare.
„Este un dezinteres total”
„România a acceptat, atunci când a aderat la UE, că trebuie să realizăm anumite investiţii de mediu, printre care şi la Termocentrala Mintia. Şi, a venit vremea să dăm socoteală, deoarece nu am respectat condiţiile impuse de Comisia Europeană. Este nevoie de investiţii de mediu la Mintia, însă ele se lasă aşteptate. Se ştie că municipiul Deva este beneficiarul energiei termice produsă de termocentrală. Ca atare, riscăm ca Deva să nu mai aibă agent termic în sistem centralizat. Apoi, peste 70 la sută din producţia de cărbune din Valea Jiului este consumată de termocentrală. În ipoteza că se va închide această unitate, vom asista la o scădere considerabilă a producţiei de huilă din minele din Vale. Este un dezinteres total din partea guvernanţilor, faţă de îndeplinirea criteriilor, pentru ca producătorului de energie electrică să nu i se pună lacătul pe uşă”, a declarat deputatul liberal.
„Sunt declaraţii politicianiste!”
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, directorul general al Termocentralei de la Mintia, Mircea Borca (foto dreapta), a afirmat că deputatul Bogdan Ţîmpău nu deţine informaţiile corecte.
„Deputatul Ţîmpău face declaraţii politicianiste. Înainte să facă asemenea declaraţii, el ar fi trebuit să se documenteze. Se pare însă că el vrea să dezinformeze populaţia prin declaraţiile făcute. Adevărul este că Termocentrala Mintia este programată, în viitor, să funcţioneze cu două grupuri energetice, cu nr. 3 şi nr. 4, primul dintre ele fiind retehnologizat, iar celălalt urmează. Conform planurilor, până în 2013, cele două grupuri vor putea funcţiona la parametri necesari. Într-o lună, vom demara procedurile pentru investiţii. De asemenea, mai avem în proiect, construirea unui nou grup, de 660 MGW, care să folosească huilă şi biomasă. Ca atare, îi transmit deputatului Bogdan Ţîmpău că investiţiile pe care le demarăm noi trebuiau realizate pe vremea când termocentrala era condusă de liberali”, a declarat directorul general Mircea Borca.
Vorbesc cârcotașii dragii de ei, că un edil din zona noastră nu are bani să-și…
Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a fost numit pentru încă patru ani…
Nicolae N., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru violare de…
Primăria orașului Hațeg merge încă patru ani cu aceeași conducere. Astfel, se știe, Adrian Pușcaș…
Ieri, Judecătoria Deva a validat mandatele consilierilor locali de la Deva, care întregesc Consiliul Local…
Tonul din conserve este în mare parte contaminat cu mercur, o substanță periculoasă pentru sănătate,…
View Comments
Sunt un angajat al Termocentralei Mintia, Borca nu recunoaste problemele grave care sunt la Mintia.
Dormiti linistiti PDL vegheaza pentru voi.
Sa trezit tampau sa isi dea cu parerea dupa ce a dormit in parlament, te pricepi tu la tehnica ,ce sa zic nu ai facut nimic in parlament de ce nu il intrebi tu pe crin antonescu de prezenta,are 1 % dar salariul il ia 100 % din banii nostri
Tampau e un cretin,huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.
A avut o multime de declaratii politice si interpelari!Nu a dormit...in Parlament cum fac alti bosorogi. Un tanar educat si politicos ,bravoooo!