Hunedoreanul, aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea în Spania, a fost la un pas să primească o nouă condamnare în țară, după ce i-a păcălit pe angajații unui hotel din Timișoara.
De meserie tâmplar, bărbatul a fost trimis în vestul țării de către firma la care era angajat să facă niște măsurători pentru un client. Individul s-a cazat la un hotel din centrul Timișoarei, s-a răsfățat timp de trei zile, cu minibar și alte facilități oferite de hotel, dar nu a și plătit. Hunedoreanul a fost dat în urmărire prin Biroului Sirene și așa s-a descoperit că se află în detenție,
într-un penitenciar din Spania. În aceste condiții, instanța l-a audiat prin videoconferință, iar tâmplarul și-a recunoscut fapta și a ajuns la o înțelegere cu conducerea hotelului. A achitat paguba, iar cei vătămați și-au retras plângerea. (M. Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…