Autorul a încercat să fugă cu un taxi după comiterea faptei, dar a fost repede prin de polițiștii din Deva.
Incidentul a avut loc în incinta unei săli de jocuri din municipiul Deva, unde între doi tineri a avut loc un conflict spontan (pe fondul consumului de alcool). Unul dintre combatanți, un bărbat de 35 de ani a fost înjunghiat. ”După producerea incidentului, prezumtivul autor al agresiunii – un bărbat în vârstă de 32 de ani – a părăsit incinta sălii de jocuri și s-a deplasat cu un taximetru, însă a fost depistat la scurt timp de un echipaj al Poliției şi condus la sediul unităţii, pentru audieri. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Deva, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite, nefiind necesară internarea. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a informat IPJ Hunedoara. Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a bărbatului în vârstă de 32 de ani, acesta urmând a fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, iar procurorii vor decide dacă cer arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. (M.Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…