Tânăr prins de jandarmi cu droguri
Jandarmii hunedoreni se aflau în misiune de asigurare a ordinii publice în localitatea Uricani, acolo unde se desfășurau zilele orașului.
„Colegii noștri patrulau în zonă, când au simțit un miros înțepător. Experiența profesională a făcut ca aceștia sa își dea seama că nu este vorba despre un simplu fum de țigară, ci despre substanțe interzise.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost legitimat de către jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost găsite asupra sa substanțe de culoare maronie și verzuie. Totodată, 2 persoane care îl însoțeau au fost sancționate contravențional cu 6.000 lei pentru împiedicarea jandarmilor în a lua măsurile legale. De asemenea, jandarmii hunedoreni au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri”, se arată într-un anunț al celor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi.