„Poliţiştii sosiţi la faţa locului, au stabilit că un tânăr de 19 ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere de 27 de ani, care se angajase în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni şi a accidentat-o. Atât conducătorul auto cât şi victima, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/litru”, informează IPJ Hunedoara. Femeia a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru a primi îngrijiri medicale, iar şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Pe de altă parte, poliţiştii rutieri îl cercetează penal pe un alt tânăr în vârstă de 31 de ani, din oraşul Haţeg, care conducea un autoturism pe DJ 686B, între localităţile Păclişa şi Sânpetru, fiind băut. La testare, aparatul a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost dus la spital pentru a se stabili ce valoare avea în sânge. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…