Tânărul a murit, specialiştii încă dezbat
Deşi un tânăr de doar 17 ani a murit săptămâna trecută, într-un accident stupid pe aerodromul de la Săuleşti, inspectorii de muncă nu ştiu în ce categorie să încadreze tragedia.
A fost accident de muncă sau nu? De ce nu se hotărăsc specialiştii? Pentru că nu au mai avut asemenea situaţii. Însă, dacă pică un muncitor de pe schelă că e beat la lucru, e accident de muncă. Specialiştii noştri, cu ani buni de experienţă, nu s-au decis cum să încadreze accidentul acestui tânăr, la câteva zile de la producerea lui.
„Nu am stabilit calitatea băiatului, era elev la şcoala de pilotaj aflat sub coordonarea unui instructor. El nu avea calitatea de angajat, dar ar putea fi încadrat, conform legii, la «alţi participanţi la procesul de munc㻓, a declarat Florin Bozdog, şeful ITM Hunedoara. În aceste condiţii, nu se ştie cine e vinovat că adolescentul a pierit strivit de tractorul la volanul căruia se afla.
Accidentul s-a petrecut pe pista pentru planoare, tânărul fiind prins sub tractorul care s-a răsturnat peste el. El a condus utilajul pentru a recupera de pe pistă un cablu din oţel, folosit la tractarea planoarelor. Se pare că acel cablu s-ar fi înfăşurat pe roata tractorului, iar acesta s-a blocat, s-a răsturnat şi l-a prins pe tânăr sub el. (S. Popa)
Aveam o întrebare: Cum de conducea un „tractor” la 17 ani ?
Însă m-am răzgândit, nu mai am nicio (nici o) întrebare…
Să vedem ce găsesc specialiştii.