Bhutan, micul regat din sud-estul Asiei, și-a închis granițele imediat după apariția primelor cazuri de COVID, o decizie menținută și în prezent, deși 90 la sută din populație a fost vaccinată. În ultimii doi ani, țara a permis unei singure persoane străine să intre: o femeie din Statele Unite, care a trecut printr-un proces birocratic dificil, dar și printr-o carantină de trei săptămâni.
A dus meditaţia gong
Legătura lui Fran Bak cu Bhutanul a început în 2019. Femeia, acum în vârstă de 70 de ani, a început să călătorească după ce și-a pierdut soțul cu care fusese căsătorită timp de 30 de ani. A plecat în Bali și India, iar după șase luni a ajuns în Bhutan, unde a dus meditația gong, o practică în care se folosesc diferite tipuri de gonguri metalice ca formă de terapie sonoră. Aici și-a făcut prieteni despre care spune că i-au devenit familie și cu care a păstrat legătura după ce a plecat din Bhutan, înainte de apariția pandemiei. Fran și-a dorit să revină acolo cât mai curând posibil, însă imediat ce primele cazuri de COVID au fost confirmate în Bhutan, regatul nu a mai primit turiști. Totuși, femeia a continuat să caute modalități de a se întoarce în statul asiatic și, în cele din urmă, a reușit cu ajutorul lui Matt DeSantis, cofondatorul unei companii de turism, prieten cu prințul Jigyel Ugyen Wangchuck și care are în Bhutan un rol apropiat de cel al ambasadorului american. Astfel, cazul lui Fran a devenit un test pentru modul în care statul și-ar putea redeschide granițele. Viza lui Fran Bak a trebuit să fie aprobată de trei organisme: consiliul de turism, departamentul de imigrație și grupul de lucru COVID și a fost prima acordată din martie 2020 și până acum în Bhutan, fiind și singura cerere în acest sens. Până în momentul în care a reușit să revină în „țara Dragonului Tunet” în acest an, femeia s-a lovit și de o serie de alte obstacole: zboruri anulate sau redirecționate, situații în care personalul din aeroport nu știa de ce documente are nevoie și un lung șir de teste COVID. Iar ajunsă în regatul asiatic, Fran a fost nevoită să petreacă 21 de zile de carantină într-o cameră de hotel de unde ieșea doar pentru a fi testată din nou.
„Farul speranței pentru industria turistică”
„Abia când am ajuns aici mi-am dat seama că fac istorie. Nu mă așteptam să primesc mesaje de la oameni care îmi urează «bun venit» și îmi mulțumesc că am venit în țară”, a declarat ea. De altfel, presa locală a prezentat venirea ei în Bhutan, la fel cum relata despre vizita unui demnitar înainte de pandemie. „Fran a fost un pionier în multe feluri (…) și farul speranței pentru industria turistică”, spune despre ea Matt DeSantis.
Chiar și înainte de pandemie, condițiile de călătorie în Bhutan erau foarte stricte. Conform politicii „High Value Low Impact” a regatului, vizitarea este una costisitoare pentru a preveni supraturismul. Toate vizele de călătorie pentru Bhutan trebuie eliberate printr-un tour-operator aprobat de guvern, iar pentru fiecare turist se aplică un tarif zilnic obligatoriu de 250 de dolari. Un reprezentant al guvernului din Bhutan a precizat că departamentul de turism s-a oferit să acopere costurile carantinei lui Bak, dar ea a ales să o plătească singură, susținând că este modul ei de a-și manifesta solidaritatea cu țara care a primit-o.
Aproape 90% dintre adulți vaccinați anti-COVID
Potrivit lui DeSantis, există zvonuri cu privire la o redeschidere a turismului în Bhutan cândva între decembrie 2021 și februarie 2022. Totul, în contextul în care situația COVID din regatul asiatic este bună. Până în luna iulie, aproape 90% din populația adultă a fost vaccinată, ceea ce, precizează sursa citată, este o realizare, având în vedere că mulți oameni trăiesc în sate îndepărtate, fără mijloace de transport. De altfel, în doar prima săptămână de la începerea campaniei de vaccinare, 60% din oameni au fost imunizați.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…