Adriana Năstase
O echipă de control coordonată de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a efectuat ieri dimineaţă, la târgul din localitatea Bălata aflată în apropierea Devei, o acţiune complexă de verificare a respectării măsurilor de protecţie şi a regulilor impuse de Starea de alertă.
Restaurante, terase, cafenele verificate
Alături de ofiţeri şi subofiţeri ai jandarmeriei şi poliţiei hunedorene, la acţiune au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai altor instituţii cu atribuţii de control şi verificare.
„În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Judeţul Hunedoara, au fost intensificate în judeţ acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul situaţiei epidemiologice actuale. Au mai fost efectuate verificări şi controale pe mijloacele de transport în comun, la restaurante, terase şi cafenele precum şi la vânzătorii ambulanţi din pieţele şi târgurile organizate în localităţile hunedorene. Scopul vizat al acestor controale şi verificări îl constituie, în primul rând, prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2 care provoacă boala COVID 19.
Prefectul Călin Marian recomandă locuitorilor judeţului Hunedoara să respecte în continuare măsurile de distanţare fizică, să poarte mască de protecţie şi să respecte normele de igienă şi de conduită sanitară, pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur.Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare şi control, pentru a proteja cetăţenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, se arată într-un comunicat al celor de la Prefectura Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…