TAS a decis: Viitorul rămâne campioana României
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat că Viitorul este campioana României, la finalul procesului FCSB împotriva FRF-LPF-Viitorul.
Verdict transmis prin email
Informaţia a fost comunicată părţilor implicate prin email, ieri, la ora 12:15, iar motivarea va fi publicată în aproximativ două sau trei săptămâni. Avocaţii implicaţi sunt în continuare la Lausanne. Reprezentanţii FRF şi LPF au revenit în ţară, în timp ce Cristi Bivolaru, directorul general al Viitorului, şi Vali Argăseală, preşedintele FCSB, rămân în Elveţia pentru tragerea la sorţi din turul al treilea Ligii Campionilor, de azi.
„Ne pregătim să desfacem şampania!”
„După o lună şi jumătate, avem şi noi o dimineaţă plăcută. Am avut emoţii, a fost un examen complicat. Ne pregătim să desfacem şampania“, a fost prima reacţie a lui Cristi Bivolaru, managerul general al Viitorului, la TV Sport ro. Şi FRF a confirmat că Viitorul rămâne campioană: „Astăzi, 13 iulie, Tribunalul Sportiv de la Lausanne s-a pronunţat în privinţa câştigătoarei Ligii 1 în sezonul 2016-2017. TAS a decis că FC Viitorul rămâne campioana României, aşa cum s-a validat în Comitetul Executiv al FRF, în data de 5 iunie 2017“, se arată în comunicatul FRF.