Tatăl Biancăi Drăguşanu: „Victor mi-a depăşit aşteptările!”
Victor Slav şi Bianca Drăguşanu (foto, în dreapta) au fost în vizită la rudele roşcatei, iar prezentatorul meteo şi iubita lui au petrecut weekendul alături de familie. Victor l-a impresionat pe tatăl vedetei, un renumit preparator fizic din Petroşani.
Au ieşit împreună la un restaurant
Jimi Drăguşanu (primul din stânga) l-a cunoscut pe Victor Slav după ce Bianca l-a dus în weekend la Călan şi au ieşit împreună la un restaurant. „Ne-am întâlnit la Călan, am ieşit la o cafea, la un suc şi am povestit. Am discutat cu el absolut despre tot, mai ales că şi mie îmi place sportul, iar Victor face sală zilnic. E un băiat inteligent şi m-am bucurat tare mult că l-am cunoscut, mi-a depăşit aşteptările. În sensul bun al cuvântului, ca să nu se înţeleagă altceva. Victor, dintre toţi prietenii ei, a fost primul care a vorbit cu mine la telefon şi mi-am dat seama că este un tip foarte serios. Ca să glumesc un pic, eu cred că ar ieşi nişte copii extraordinar de frumoşi din cuplul acesta. Nu-i după mine, îţi dai seama, dar mi-aş dori, dacă ar fi să fie. Dacă ar face un copil ar ieşi şi înalt dar şi frumos”, a declarat tatăl Biancăi. Jimi Drăguşanu spune că nu şi-a văzut fiica aşa de fericită de multă vreme. „Bianca era foarte fericită, degajată. Eu simt ca tată, ea a luat în serios absolut orice relaţie. A fost prima care a iubit în orice relaţie şi dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu din vina ei a fost. O cunosc foarte bine, ea se ataşează sufleteşte de oamenii de care-i place, nu doar de ochii lumii”, a spus tatăl vedetei. Acesta crede că totul depinde de Bianca şi Victor ca relaţia să dureze. „Sunt sigur că Bianca ar suferi la o despărţire, ea îl iubeşte foarte mult. O văd cum stă lipită de el, cum vorbeşte cu el şi cum îl priveşte. Ei ar trebui să ştie cum să gestioneze relaţia ca să fie OK”, a mai spus tatăl Biancăi.
Invitaţie la munte
Jimi Drăguşanu şi-a invitat „ginerele” în Valea Jiului, pentru a-l plimba prin munţii din zonă şi şi-ar dori să-i cunoască şi pe părinţii lui. „Mie mi-ar plăcea nespus de mult ca Victor să mai vină în vizită. I-am promis că îl duc în zona asta montană de la noi, la Straja, Parâng, Voineasa, Transalpina. L-am rugat să-i invite şi pe părinţii lui o săptămână, să-i plimb puţin prin munţii de aici. Să mai scape de stresul din Bucureşti. Aş vrea să vină aşa, ca între prieteni, nu ne gândim noi aşa departe (n.r. întrebat dacă e o invitaţie ca între cuscri). Mie mi se pare normal că dacă se cunosc copiii, să se cunoască şi părinţii”, spune Jimi Drăguşanu.