Taxe şi impozite mai mari la Boşorod
Pentru că nu are încotro, primarul comunei Boşorod, Ioan Grecu (foto), a propus aleşilor locali creşterea taxelor şi impozitelor cu 16 la sută.
„Ne aliniem şi noi, nu avem ce face. În 2013, am colectat în proporţie de 92 la sută taxele şi impozitele locale. Mai există persoane care deţin case sau terenuri în zonă, dar au cam dat uitării plăţile. Amenzi necolectate nu pot spune că sunt foarte multe. Însă, susţin propunerea legislativă potrivit căreia şoferilor să li se suspende permisul de conducere dacă nu achită amenda. În acest fel, nu rămânem nici noi, primăriile, cu amenzi neachitate”, afirmă primarul comunei Boşorod, Ioan Grecu. Edilii locali au fost avertizaţi de către guvernanţi că nu vor mai primi fonduri suplimentare în 2014, dacă nu măresc taxele şi impozitele locale. (M.Şerban)