Pentru melomanii hunedoreni care doar au visat până acum să-i poată vedea, la scenă deschisă, pe coloşii spectacolelor de operă ai lumii, Teatrul de Artă din Deva vine cu o premieră, oferindu-le posibilitatea de a urmări spectacole de operă de pe marile scene ale lumii, transmise live, prin satelit, cu un sistem de sunet profesional şi imagini impecabile.
De la New York, Maastricht şi Moscova… la Deva
Dacă anul trecut, când teatrul devean îşi deschidea porţile, promitea spectacole de calitate, iată că în acest an, s-a autodepăşit, încercând să aducă lumea întreagă la picioarele publicului hunedorean şi să-l răsfeţe cu reprezentaţii de excepţie. Astfel, Teatrul de Artă Deva a devenit unul dintre pionierii transmisiunilor live a spectacolelor de operă, care performează în acest moment, în lume.
„Acest proiect vine ca o completare a repertoriului teatral destul de variat. Avem şase premiere până la închiderea stagiunii. Ne-am gândit să diversificăm oferta noastră culturală şi să aducem la Deva opera, însă nu orice fel de operă, ci una la cel mai înalt nivel artistic. Este vorba de marile teatre ale lumii, în speţă, Teatrul Metropolitan din New York şi Teatrul Bolşoi din Moscova. Acest proiect este demarat în colaborare cu firma D’Stars, care are licenţă de transmisie live a acestor evenimente. Este un gen de spectacol multimedia, cu poiecţii high-definition, chiar Full Hd şi cu un sunet special, care te face să intri în atmosfera show-ului. Este o variantă ieftină, spectaculoasă şi inedită, mai ales că reprezintă o premieră pentru oraşul nostru.
Personal, sunt foarte încântat de acest proiect şi sper să satisfacă pe deplin cerinţele şi gusturile acelui segment de public care îndrăgeşte opera şi tânjeşte, de mult timp, după aşa ceva”, a declarat Mihai Panaitescu, regizor şi actor al teatrului devean.
Prima transmisie, un concert Rieu
“În ceea ce priveşte costurile implicate, vorbim despre 10 euro/bilet, indiferent de reprezentaţie. Este un preş foarte mic, comparativ cu cel practicat în Bucureşti, de exemplu, să nu mai vorbim de marile metropole ale lumii, unde ajunge la minimum 500 de dolari. Referitor la aparatura teatrului, mai ales cea de proiecţie, este una pofesională, iar spaţiul este excepţional din punct de vedere al acusticii, pretându-se la acest gen de spectacole, care se vor derula pe perioada întregii stagiuni (începând cu luna septembrie a acestui an şi până în iunie anul viitor). Prima astfel de transmisie din grila de programe, din 23 iulie, va fi concertul de la Maastricht (Olanda), a celebrului violonist Andre Rieu, care este în mare vogă în toată Europa. La un spectacol de-al lui Rieu, au fost şi câte 25.000 de spectatori. Este ceva absolut grandios”, a precizat în încheiere Mihai Panaitescu.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
Oare de unde se poate face rost de bilete?