Categories: Actualitate

Telecabina intră în revizie

Instalaţia de transport pe cablu de pe Cetatea Devei va fi oprită astăzi, 10 iunie 2019, pentru efectuarea reviziei tehnice lunare obligatorii, au anunţat reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală care administrează monumentul istoric.

Potrivit aceleiaşi surse, turiştii care doresc să viziteze fortăreaţa medievală au la dispoziţie mai multe modalităţi. ”O pot face la pas pe la Poarta 1, optând pentru unul dintre cele trei trasee pe care le au la dispoziţie şi care sunt semnalizate cu indicatoare”, se arată într-un comunicat al municipalităţii. Cele trei trasee pot fi parcurse pe jos şi au o durată de cel mult 45 de minute. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

10 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

10 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

10 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

11 ore ago