Teliucu Inferior, încă o treaptă urcată spre modernizare şi digitalizare
Magdalena Șerban
De la implementarea unui sistem performant de monitorizare video și digitalizare a primăriei (prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR) și până la extinderea rețelei de gaz metan (cu bani nerambursabili obținuți prin PNI Anghel Saligny), conducerea publică din Teliucu Inferior are în desfășurătorul zilnic mai multe obiective investiționale cu importanță majoră pentru strategia de dezvoltare locală.
Fonduri atrase
,,Recent, la sediul nostru administrativ a fost predat proiectul tehnic pentru extindere rețea de alimentare cu gaze naturale în localitățile Cinciș-Cerna și Teliucu Superior, fiind demarată procedura de licitație pentru execuția lucrărilor. De asemenea, mai avem implementarea programului investițional ce are ca obiectiv dezvoltarea Infrastructurii ITS/TIC la nivel teritorial. Astfel, vom aduce plusvaloare prin diversificarea gamei de servicii puse la dispoziția cetățenilor, prin mijloace electronice, on-line. Asta va genera creșterea accesibilității cetățenilor, independent de locație sau timp, la serviciile administrației publice locale, prin eliminarea necesității deplasării fizice la primărie și disponibilitatea permanentă, 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână. Indiferent la ce oră și în ce loc vor fi, pot avea acces la informațiile necesare. Și, nu în ultimul rând, ne ajută și pe noi ca UAT, prin intermediul sistemului informatic care facilitează asigurarea de servicii alternative (servicii electronice, on-line) celor prestate în mod tradițional. Pe scurt, ne va eficientiza activitatea. Totodată, prin montarea sistemului de supraveghere video, ne dorim ca atât cei de aici, cât și cei care ne tranzitează ori vizitează să simtă un plus de siguranță. Sunt prevăzute 60 de camere moderne, cu recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare. Mai avem puse și sunt funcționale, din alt proiect dezvoltat și finalizat în 2021, însă prin FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, încă 30 de camere”, a transmis Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior. Trebuie precizat că la ora actuală, în comună sunt în derulare proiecte de dezvoltare ce însumează zeci de milioane de lei.