Categories: Comunitate

Teliucu Inferior: încep alte două investiţii cu fonduri europene

Magdalena Şerban

Fondurile europene sunt sursă de finanţare nerambursabilă pentru două proiecte importante ce urmează să ruleze în comuna Teliucu Inferior.

Trei sate din comuna Teliucu Inferior vor avea parte de monitorizare video, în baza unor bani europeni câştigaţi prin Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Ţara Haţegului Ţinutul Pădurenilor. Tot prin aceeaşi entitate urmează să fie implementat şi proiectul ce ţine de modernizarea parcului central şi amenajarea unui teren de sport cu gazon sintetic în curtea şcolii primare din satul Cinciş. De asemenea, bugetul local va asigura reabilitarea bazei sportive din localitatea principală.
„Programul de monitorizare video are o valoare de 20.000 de euro, iar sistemul va fi amplasat în punctele-cheie (drumuri, parcuri, intersecţii, diverse obiective publice) din satele Cinciş, Teliucu Superior şi Teliucu Inferior. Ne dorim o cât mai bună monitorizare, astfel încât oamenii să se simtă în siguranţă. Se află la avizare, iar după aceea va fi scos la licitaţie. Cel de-al doilea proiect este în cuantum de 100.000 de euro şi vizează modernizarea parcului din faţa căminului cultural din Teliucu Inferior. Momentan, aici este doar o zonă verde şi urmărim s-o amenajăm corespunzător unui loc de relaxare. Aşteptăm undă verde pentru proiectul tehnic şi vom organiza licitaţia. Astfel, ne apropiem de suma totală de patru milioane de euro atrasă din surse externe de finanţare”, a arătat Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior.
Totodată, Consiliul Local a alocat şi va mai aloca şi în 2020 fondurile necesare pentru modernizarea bazei sportive din satul centru. „În 2018 am introdus apa şi canalizarea şi anul acesta s-au aprobat bani pentru împrejmuire şi amenajare de vestiare. Avem în plan revitalizarea stadionului, aşa încât tinerii să poată să se bucure de mişcare, prin practicarea unor activităţi sportive. Încercăm să amenajăm un teren de tenis în spate (avem unul cu bitum) şi o pistă de atletism performantă, pentru a putea găzdui concursuri. Terenul va dispune de gazon natural, sală de forţă şi iluminat asigurat de proiectoare cu led. Zona va fi supravegheată şi cu cinci camere video”, a explicat primarul comunei Teliucu Inferior.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago