Meciul de tenis de câmp din cadrul Fed Cup dintre România şi Italia a fost reprogramat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) din cauza epidemiei de coronavirus. De altfel, ITF a amânat la momentul respectiv toate meciurile din cadrul Fed Cup programate în luna aprilie, inclusiv turneul final al competiţiei de la Budapesta.
Acum, Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat noile date de desfăşurare ale partidelor din cadrul Fed Cup. Astfel, în ceea ce priveşte play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, fază a competiţiei care ne priveşte în mod direct, s-a luat decizia ca meciurile programate iniţial în luna aprilie 2020 să se joace în perioada 5-6 februarie 2021. Astfel, România va întâlni Italia în prima săptămână din luna februarie a anului viitor, meciul urmând a avea loc în ţara noastră. Câştigătoarea întâlnirii România – Italia va juca în 2021 în Grupa Mondială a Fed Cup.
Turneul final al Fed Cup se va disputa pe terenurile de zgură, la „Arena Papp László” din Budapesta, iar cele 12 naţionale calificate sunt repartizate în patru grupe de câte trei: Franţa, Ungaria şi Rusia (în grupa A); Australia, Belgia şi Belarus (în grupa B); SUA, Slovacia şi Spania (în grupa C); Cehia, Elveţia şi Germania (în grupa D).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…