Terenuri de sport pentru elevi, la Hunedoara

Ieri, a fost semnată recepţia a două terenuri sintetice de minifotbal şi handbal în municipiul Hunedoara, la care s-a lucrat în ultimele cinci luni. Este vorba de terenurile de la fostele şcoli generale nr. 9 şi nr.12, care acum funcţionează sub numele de Şcoala Gimnazială nr. 1.

Terenurile respective au fost finanţate de la bugetul local şi au costat 273.363 lei, respectiv 200.987 lei, adică un total de 474.350 lei. „Încă din campania electorală, am promis că vom investi în sportul de masă şi educaţia elevilor, aşa că pe lângă anveloparea clădirilor şi dotarea şcolilor, suntem bucuroşi să dăm în folosinţă aceste două prime terenuri de sport multifuncţionale. Continuăm acest proiect cu realizarea altor două terenuri de sport sintetice în satele aparţinătoare Boş şi Zlaşti. Fiecare şcoală din municipiul Hunedoara va beneficia de câte un astfel de teren de sport, pentru că sănătatea copiilor este importantă şi ei trebuie să aibă unde să-şi desfăşoare orele de educaţie fizică în condiţii moderne“, spune Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara. Aceste prime terenuri de sport sunt cu atât mai importante cu cât la fosta Şcoală nr. 12 învaţă şi copii cu nevoi speciale. În total, de cele două terenuri de sport vor beneficia 683 de elevi. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Așa ar trebui , să beneficieze elevii , dar sa pus o taxă de intrare pe teren și elevii din alocație nu-și permit să se joace pe teren . E rușinos și dureros , a fost făcut terenul din bani publici ai cetățenilor pentru copiii lor și acum vreți o taxă de intrare .Nu vreți să lăsa-ți copiii să se joace ,poarta trebuie deschisă pentru ei .Ați devenit cămătari pe terenul de sport . Să vă fie rușine .

    Sfântul Dreptății „”„

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago