Categories: EvenimentFlash

Teribilismul a bãgat în spital patru tineri

03 X 1 accidentIMG_160403 X 1 accidentIMG_1604

Dan Terteci

Un tânăr care avea permisul de conducere suspendat s-a urcat la volanul unui BMW şi a vrut să-şi impresioneze prietenii cu abilităţile lui de şofer.

S-a izbit violent de un copac
Din păcate, toată aventura s-a terminat cu ambulanţe, paramedici şi patru victime la spital – şoferul teribilist şi patru prieteni de-ai acestuia care se aflau în maşină. Vehiculul s-a sfărâmat pur şi simplu de un copac de pe marginea Drumului naţional 7, la intrarea în Deva, dinspre Arad. Patru dintre ocupanţii maşinii au ajuns la spital, doi cu leziuni grave. Şoferii de pe şoseaua de centură a Devei au văzut BMW-ul cu număr de Anglia, care se deplasa cu viteză foarte mare. La schimbarea direcţiei de mers, de pe o bandă pe cealaltă, şoferul a pierdut controlul bolidului şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Asta, după ce a lovit la fel de violent scuarul care desparte sensurile de mers, se izbeşte de un alt copac de pe marginea drumului. Maşina s-a oprit numai după ce a lovit un al doilea copac, pe care l-a smuls din rădăcini.

Martorii accidentului s-au mirat de curajul şoferului
A fost nevoie de echipajul de la descarcerare, pentru ca şoferul să fie scos din maşina transformată într-un morman de fiare vechi. Două ambulanţe şi un echipaj SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor. Patru ocupanţi ai autoturismului au ajuns la Urgenţă, unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale. Numai norocul a făcut ca totul să nu se transforme într-o tragedie. Poliţiştii au măsurat urme de frânare, care se întindeau pe mai bine de 50 de metri, chiar dacă în zona respectivă, viteza maximă admisă este de 50 de kilometri pe oră. Accidentul a făcut vâlvă printre ceilalţi şoferi, care au tras pe dreapta, după ce au văzut maşina înfiptă în copacul prăbuşit. Oamenii urmează să stabilească cu ce viteză se deplasa maşina şi condiţiile exacte de producere a evenimentului rutier. Cel aflat la volan s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • zilnic se intimpla asa ceva. teribilisti sau inconstienti? politia ar trebui sa fie mai mult in trafic. se stiu de catre toti zonele unde tineri fac abuzuri de tot felul, viteza ,muzica la maxim,nu acorda prioritate, sicaneaza alti conducatori auto; bul Balcescu ,22 dec , in toate sensurile giratori .daca ar fi camere de filmat in aceste locuri te-ai ingrozi de ce ai vedea.cred ca nu se vrea rezolvarea acestor probleme .

  • Da de ce nu ne spuneti si numele idiotului? poate dupa ce iese de la spital ii aplica cineva o corectie si lui si alora care l-au invatat si il suporta financiar ca sa nu mai faca si alte victime in viitor. O fi ceva copil de parinti care nu trebuie defaimati?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afaceri profitabile cu iz de ilegal în regiunea su­dică a județului nos­tru! Cârcotașii din ves­tul…

3 ore ago
Cât costă casa părintească a Părintelui Arsenie Boca. Domeniul Sfântului Ardealului face parte din patrimoniul universal spiritual ortodoxCât costă casa părintească a Părintelui Arsenie Boca. Domeniul Sfântului Ardealului face parte din patrimoniul universal spiritual ortodox

Cât costă casa părintească a Părintelui Arsenie Boca. Domeniul Sfântului Ardealului face parte din patrimoniul universal spiritual ortodox

Casa părintească a lui Arsenie Boca, o figură centrală a spiritualității ortodoxe românești, a fost…

3 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Mariana Anghel, reputat rapsod al cântecului popular românesc Pentru că artista a fost recompensată cu…

3 ore ago

Bulina neagră

Adelina C., din Vulcan Pentru că riscă să ajungă în pușcărie după ce a fost…

3 ore ago

Avertizare MApN: O nouă știre falsă a creat panică printre români

Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează asupra apariției unei noi dezinformări în mediul online. Aceas­ta se…

4 ore ago

Recidivist din Hunedoara – închisoare pentru că a vrut să fure cinci autoturisme

Unul dintre autoturismele pe care recidivistul a pus ochii aparține Grupului Școlar de Telecomunicații și…

4 ore ago