Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei amintite, Ildiko Glăman, dosarul se află în Cameră Preliminară, iar şedinţa nu este publică. Este vorba de o fază premergătoare trimiterii dosarului în judecata de fond, în care judecătorul analizează şi în final decide dacă îl trimite în instanţă sau la Parchet pentru refacerea rechizitoriului. Reamintim că procurorii au anchetat modalitatea în care directorul general al DGASPC Hunedoara a ajuns în funcţie, existând suspiciuni de fraudare a concursului de promovare pe post. (N. Bumbac)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…