Termocentrala Mintia riscã amenzi mari pentru poluare

Oana Mihnea

Ieri, Garda de Mediu Hunedoara a început o acţiune amplă de control la Termocentrala Mintia.
Potrivit şefului Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Sever, verificările vor continua până la începutul săptămânii viitoare şi vizează toată activitatea pe care o desfăşoară termocentrala din punct de vedere al respectării prevederilor legate de protecţia mediului. Deocamdată, inspectorii nu au dispus suspendarea activităţii şi nu au aplicat nici o amendă.
Totuşi, Termocentrala Mintia se confruntă cu o problemă extrem de gravă. „Nu are autorizaţie integrată de funcţionare din luna ianuarie a anului 2013. Motivul este acela că nu a reuşit să îşi realizeze investiţia necesară pentru reducerea noxelor evacuate în aer şi pe sol. Ar avea nevoie de aproximativ 700 de milioane de euro pentru a-şi putea achiziţiona echipamentele necesare de protecţia mediului. Amenda pentru funcţionare fără autorizaţie poate ajunge până la 100.000 lei. Pe de altă parte, penalităţile de infringement stabilite de Comisia Europeană pentru România sunt între 2.230  euro şi 135.000 de euro pe zi“, a declarat Georgeta Barabaş, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: nicolae.lupsa@clicknet.ro

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago