Termocentrala Mintia se opreşte azi din nou! Minerii sunt cu salariile la zi, dar termocentrala nu are cărbune!
Din seara aceasta, Termocentrala Mintia se opreşte din nou. Nu este o glumă. Pentru că nu are cărbune pentru funcţionare, termocentrala va fi oprită timp de o săptămână cel puţin. Directorul Termocentralei Mintia, Mircea Birău, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „de joi seara oprim termocentrala, din lipsă de cărbune. Probabil toată săptămâna 8-14 martie vom sta”, a afirmat Birău.
A plătit toate sumele
Ieri a fost o şedinţă la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroşani unde s-a stabilit acest lucru.
Iată că, primarul municipiului Deva a avut dreptate! Cu drepturile salariale la zi, minerii nu dau suficient cărbune pentru Termocentrala Mintia. Peste 4.000 de apartamente din Deva, şcoli, instituţii publice, firme private nu vor avea apă caldă şi căldură din această cauză. Repet, cu toate că minerii şi-au obţinut sumele cerute, plata salariilor fiind la zi.
Primarul Devei, Florin Oancea, spune că nu a vrut să jigneaască pe nimeni, atunci când a făcut declaraţiile pentru care mulţi l-au înjurat, ci i-a apărat pe deveni. „Primăria Deva a plătit toate sumele pentru termoficare, nu avem nici o restanţă. În aceste condiţii, e normal să beneficiezi de serviciul respectiv. Eu am spus adevărul, devenii trebuie să aibă apă caldă şi căldură. Acum, cine e de vină că devenii nu vor avea apă caldă şi căldură? Salariile minerilor sunt achitate la zi”, a declarat edilul şef Florin Oancea.
În aceste condiţii, inspectorul şcolar general a fost informat că nu se mai furnizează agent termic pentru şcolile din reşedinţa de judeţ. Aşa că, de săptămâna viitoare, elevii din Deva vor face din nou cursuri online.
Este pentru a patra oară, în ultimele şase luni, când termocentrala Mintia s-a oprit din cauză că nu mai are stocuri de cărbune. Termocentrala Mintia asigură şi agentul termic pentru instituţiile publice şi pentru circa 4.000 de apartamente din municipiul Deva. Ea face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi numără circa 700 de angajaţi.
bravo
cinste lor. cinste lor minerilor
De ce nu intervine, onorabilul primar PNL, la guvernul PNL pentru aplicarea legii 82 din 1992 astfel încît să se acceseze fondul de rezervă și să se aducă cele 50 – 60.000 tone cărbune aflat în portul Constanța ?
Să aibă, primarul, în vedere faptul că minerii dau la tîrnăcop și lopată să scoată cărbune, nu au plasă de protecție, mulți dintre stîlpii hidraulici de susținerea plafonului sînt defecți și multe alte lipsuri.
Pentru funcționare, termocentrala Mintia are nevoie de cel puțin 1.400 tone cărbune zilnic !
Ș-apoi, din 4.000 angajați ai CEH, 700 sînt la termocentrala Mintia și doar vreo 500 de mineri intră efectiv în mină !
Multe angajări, vreo 800, dar nu acolo unde este nevoie, doar pe administrația Dioane !
Acum au loc verificări și controale la CEH !
Primar Deva – PNL
Dir. Special CNH – PNL
Dir. Gen. CNH – PNL
Dir. Gen. Mintia – PNL
Ministerul energiei – PNL
Prim-ministru – PNL
Președinte – PNL
Ce nu funcționează!?!
Cred ca pe beneficiari adica cetatenii si intitutiile publice din Deva nu-i intereseaza cum se spune din cate foi este facuta placinta, ii intereseaza daca au apa calda si caldura. Nu-i intereseaza nici declaratiile diversilor lideri de sindicat sau directori prin care vina este aruncata pe alti. Cam asta e!
1– PNL deține toate funcțiile politice și administrative și totuși …. 2– De ce cu PSD se putea ?
3– Se pare că indolența simpatizanților PSD(de a nu se prezenta la vot) și/sau votul ”contra” PSD (deși acesta le-a crescut atât salariile cât și pensiile) sunt resimțite acum de toți nu numai de ”zăpăciți” și ”comozi” ! Acum răbdați 4 ani pentru o comoditate sau zăpăceală de câteva minute ore !! Felicitări ”deștepților” !