Actualitate

Termocentrala n-a dat nici un ban la partid!

Carmen Cosman

Marius Cristian Vladu (foto), directorul general al Electrocentrale Deva,  este suspectat că a sponsorizat, cu un miliard şi jumătate, campania electorală a PDL, din banii instituţiei. Aceste lucruri reies dintr-o înregistrare a unei discuţii din noaptea de după alegerile din Colegiul 3 Haţeg. Cristian Vladu neagă acuzaţiile şi spune că vorbele lui au fost scoase din context.

„Fac tot ce e omeneşte posibil”…
În discuţia care a avut loc în noaptea de după alegerile din Colegiul nr. 3 la sediul PDL Călan, mai mulţi democrat-liberali vorbesc despre negocieri pentru diverse funcţii, dar şi despre diverse persoane din opoziţie, care încă mai ocupă posturi de conducere în diverse insituţii. Pe de altă parte, directorul general al Electrocentrale Deva-Mintia, Marius Cristian Vladu, vorbeşte despre un miliard şi jumătate de lei, pe care i-ar fi dat în campania electorală. Există suspiciunea că banii respectivi ar proveni din fondurile societăţii conduse de fostul prefect de Hunedoara şi au avut ca destinaţie campania electorală a candidatului PDL pentru alegerile parţiale din Colegiul nr. 3 Haţeg.
„Când am văzut în ce hal stăm, am început o discuţie: Bă, ce facem, ce s-a întâmplat? Dar tu ne sprijini? Păi, cred că sunt sponsorul numărul unu, da? Am dat un milliard jumate în campania asta, ai auzit bine, da? Nu dau de la mama, s-au creat nişte obligaţii, cred că toată lumea înţelege, da? Din salariu, eu nu pot, e imposibil, nu am de unde să dau atâţia bani“, spune la un moment dat Vladu, care adaugă, pe aceeaşi înregistrare, că: „Dar i-am spus aşa: Viorele, dacă veţi veni cu un candidat care să aibă şi reale şanse, îţi dau cuvântul meu de onoare că fac tot ce este omeneşte posibil, să-ţi sprijin candidatura. Dar, dacă veniţi cu unu’ gen… şi vă jur că aşa am spus, Constantinescu cu 3 la sută, al dracu’ să fiu, dacă îţi dau mai mulţi bani de afişe”.

Înregistrări scoase din context  şi „lipite”
Marius Cristian Vladu susţine, în primul rând, că înregistrarea este ilegală şi nu crede că a fost realizată cu un telefon mobil, pentru că are claritatea prea mare. În plus, directorul de la Mintia spune că banii despre care vorbea provin de la diverşi sponsori, iar declaraţiile lui au fost scoase din context şi apoi „lipite”. „Această înregistrare este absolut nelegală, pentru că s-a produs în condiţii în care nici unul dintre noi nu şi-a dat acordul. E făcută cu alte echipamente, nu cred că s-a făcut cu un telefon, pentru că e prea mare claritatea. Eu le spuneam colegilor mei că am ajutat partidul prin sponsorizări de la firme private şi lucrurile astea le pot dovedi oricând. Niciodată, de când sunt eu la conducerea ei, Termocentrala n-a sponsorizat cu vreun leu PDL şi nu va sponsoriza, pentru că nu e legal. Declaraţiile sunt scoase din context şi puse una lângă alta, doar de dragul de a mă acuza pe mine”, a declarat directorul SC Electrocentrale SA Deva-Mintia. El spune că a fost sunat deja de directorul corpului de control al ministrului Economiei, care va veni în control la Mintia.
Şi preşedintele interimar al PDL Hunedoara, Viorel Arion, spune că nu există nici o sponsorizare din partea SC Electrocentrale SA Mintia şi cu atât mai puţin, de la Cristian Vladu. “În campania electorală recent încheiată, nu a efectuat donaţii sau sponsorizări, nici în calitate de persoană juridică, nici în calitate de persoană fizică. Conform raportului financiar transmis deja Autorităţii Electorale Permanente, totalul veniturilor alocate campaniei electorale este de 93.700 de lei, din care 30.000 de lei transfer de la partid (cotizaţii membri) şi 63.700 lei, donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice private”, precizează Viorel  Arion, într-un comunicat de presă dat ieri publicităţii.

27 de comentarii la „Termocentrala n-a dat nici un ban la partid!

  • Poate te-a ajuns blestemele noastre ale minerilor din Valea Jiului domnule Vladu ca tot timpul te luai de noi minerii si nunumai cat timp ai fost pe functii publice si banii publici fie la Prefectura cand nu ne dadeai vagoane pentru carbune fie acum la Mintia pe multi iau ajuns blestemele noastre murind de cancer , noi mineri nu am dorit raul nimanui doar ne-am luat dupa un individ (Cozma)care cauta glorie prosteasca.

  • acest animal minte cu nerusinare……nu stiu cum il mai rabda Dumnezeu sa faca umbra Pamantului……

  • incepe sa imi fie rusine ca fac parte din acest partid,ca va trebuia sa va convingeti cine e Vladu?De ce nu va uitati ce a facut pe unde a trecut,imi bat prietenii obrazul……la mintia a trimis oamenii acasa(sa-i platim noi….tara)si pe cealalta usa a facut peste o gramada de angajari…cei ce il sustin sunt ca el..ROMANIE VAI DE TINE

  • bine ca pentru cei saraci nu aveti bani de pachete de sarbatori si mai aveti curaj sa strigati ca ati dat curent la firme particulare,sa va fie rusine,ar trebui sa va dati demisia.

  • Vladu’i un mincinos notoriu,afirmatiile lui sunt menite derutari publicului si derobari de raspundere.

  • Rusineeee. Demisia din PDL si din functia de Director! Daca nu ai onoare… atunci sa fi dat afara ca ai facut pe toata lumea de rusine!
    Nu stiu de ce mai stau sefii de la PDL sa se uite in gura ta! AFARA!!!

  • Vai domn Vlad, te ascultai pe HDTv cum ai dat drept la replica. N-am inteles bine cum i-ai facut pe aia din studio. Nu vrei sa repeti?

  • Vladu este un jeg de vaza al pdl.trimite oameni in somaj si infiinteaza alte posturi ca sa faca angajari.Concedierile le face pe criterii politice.

  • Angajatii de la mintia care au rude inscrise in alte partide sunt pe listele de disponibilizari.Liserul de sindicat Manga Marcel a fost demis la 4 ore dupa numirea in functia de director tehnic,pentru ca nu a dorit sa contrasemneze lista celor 24 de disponibilizari pe criterii po;itice.

  • 24 de angajati au avut onoarea sa fie dizidenti politici in anul 2010.Ei trebuie sa-i multumeasca d-nului Vladu pentru aceasta onoare care li sa facut.

  • Acest om (vladu cristian) nu are habar cu ce se mananca producerea energiei electrice si termice.Sa se duca la sapa cu ziua.

  • Verificati cu cati bani cumpara termocentrala mintia,echipamente de protectie pt angajati si piese de schimb pt agregate.
    Exemplu: Copiii de tigani stiu cum sa introduca blocajul de pornire al benzilor transportoare cand acestea sunt oprite,lucu care nu se vede de angajatii de sector,dupa care fura prin demontare rolele de sub banda si le ascund in padure.Aceasta operatiune se face cu acordul firmei de paza care are dispozitie nescrisa de la imparatie sa inchida ochii.Rolele sunt vopsite si revandute ca fiind noi catre termocentrala la preturi fabuloase.
    Asa se fac multe smecherii.

  • Se folosesc copii pentru furat.pt ca ei nu raspund penal.

  • DACA AI DAT BANI LA CAMPANIA DIN HATEG ,LA CELELALTE CAMPANII NU AI DAT NIMIC,DATI DEMISIA SI NU MAI OCUPA FUNCTII PUBLICE,ESTI UN INFRACTOR PERICULOS,MARII MAESTRII MASONI NU VORBESC DE CE DAU SI DE CE PRIMESC.AM ZIS.

  • S-a invocat restructurarea si s-au disponibilizat peste trei sute de angajati. S-au desfintat structuri si s-au desfintat sute de posturi. Asta pentru a se creea ,, cadrul juridic, legal,, pentru disponibilizari. Aici au fost vizati profesionistii, cei cinstiti, care erau incomozi. Asta e restructurarea la Electrocentrale Deva. Dupa disponibilizari, au fost angajati sute de ,, profesionisti PDL,, care habar nu au de meserie, dar care executa orbeste ordinele lui Vladu pentru interesele partidului si al lui Vladu personal. Sumele cotizate de Vladu in campanie sunt prin interpusi si sunt comisioane pentru ,,obligatii,,. Valoarea lor e insutit mai mare. Afacerile cu certificate verzi, cu contractele de aprovizionare, cu carbune, reparatii sunt de milioane de Euro si comisioanele sunt pe masura. Sindicatul e corupt si tace malc. Liderii au fost cumparati prin angajarea rudelor si prin avantaje substantiale si promisiuni.

  • Inregistrarea e ilegala.
    Nu conteaza ce face Vladu. Noi sa ne limitam la ce e legal.

  • Inregistrarea e inregistrare.
    Adevarul e ce a facut Vladu.
    Disponibilizarile celor de la Mintia au fost facute. Si angajarile la fel. Asta nu e epurare politica? Angajarile au fost facute prin concurs? A-ti vazut careva vreun concurs? Sau macar un anunt pentru sutele de angajari? Si a afost un concurs. Acela care principalul criteriu e care e mai mvechi in PDl si care da mai mult. 100 milioane, 150 milioane. Ca si cotizatie de fidelitate fata de domnia sa. Seful de la personal cine e? Cu concurs? Sau mana dreapta a lui Vladu?

  • Sugeti ………… Am sa angajez si pe mama. Daca vrea.Sunt numarul unu. Si pot. E careva mai tare?

  • Nu mai tot comentati asa au facut toti directorii inaintea lui Vladu au angajat si ei la fel.

  • NU-L MAI PLANGETI PE MANGA CA A FACUT DESTULE SMECHERII SI EL.

  • vladu ar trebui cercetat si pt ceea ce a facut la CFR si la prefectura
    despre demisie nu cred ca se poate vorbi, individul nu are caracter

  • Ai dreptate Marcele, in legatura cu aia de la personal, vai de ea, ar trebui sa-si cumpere de la macelarie niste creier. HA HA HA

  • NU VEDETI CA NUI RUSINE SI NE SI INJURA.ASTA ESTE PREGATIREA LUI SCOLARA.AM ZIS.

  • Credeti ca alti politicieni locali sau de la centru fac sau vorbesc altfel? va inselati amarnic! asta e politica romanesaca , noi i-am ales noi i-am promovat , noi suntem la fel de solidari cu orice culpa care o latram . „Fiecare popor isi merita conducatorii” spunea Herodot parintele istoriei . Astia suntem fratilor , Vladu e domnisoara pe langa ce este in politica romaneasca , si sa nu mai vorbim de justitia romaneasca ca a-ti vazut ce a patil Vili. Mai trebuie sa treaca 2×20 de ani sa se schimbe ceva ( sau nu).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura