Categories: Sport

Testul francez pentru junioare

Ciprian Marinuţ

Echipa de junioare a României, formată din cinci gimnaste de la CNS „Cetate” Deva şi una de la CSM Oneşti, va participa la un concurs bilateral cu formaţia similară a Franţei, în localitatea Haguenau (Franţa), unde, în cimitirul soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial, se află şi 460 de eroi români. Competiţia este un prilej de verificare pentru cele două echipe în vederea Campionatelor Europene care vor avea loc în luna iunie, la Berna (Elveţia).

Speranţele noii generaţii
România va fi reprezentantă de Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Alisia Botnaru, Carmen Ghiciuc (foto), Denisa Golgotă, toate cinci legitimate la CNS „Cetate” Deva, şi de Laura Iacob, de la CSM Oneşti. Cele şase sportive tricolore sunt componente ale Lotului Naţional de Junioare de la Deva şi vor fi însoţite de antrenorii Nicolae Forminte, Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu, ultimii doi fiind tehnicieni ai clubului din Deva. Formaţiile de junioare ale Franţei şi României îşi vor testa nivelul de pregătire înaintea „europenelor”, iar tehnicienii celor două echipe propun în competiţie o nouă generaţie de gimnaste care aspiră la marea performanţă. Astfel, atât lotul tricolor, cât şi cel francez sunt schimbate sută la sută comparativ cu cele care au evoluat la ultimul Campionat European al Junioarelor care s-a desfăşurat la Sofia, în 2014, când România a fost medaliată cu bronz la echipe, iar Franţa a ocupat  locul 7.
Competiţia va avea loc în noul Complex Sportiv al oraşului, inaugurat anul trecut, şi care poartă numele celui mai titrat campion mondial al automobilismului şi fost gimnast, Sebastian Loeb, născut în Haguenau. A 31-a ediţie feminină a  Campionatelor  Europene va avea loc în perioada 1–5 iunie, la Berna, în Capitala Elveţiei. Programul complet al evenimentului (ora locală) este următorul:18.30 Spectacol de deschidere; 19.30 Încălzirea gimnastelor; 20.00 Concurs; 21.30 Ceremonie de premiere.
Săptămâna viitoare, gimnastica va face show la Deva, întrucât  vineri, 20 mai şi sâmbătă, 21 mai 2016, la Sala Sporturilor din Deva, va avea loc ediţia a 19-a a concursului de gimnastică aerobică dotat cu „Cupa Cetăţii”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

2 zile ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

o săptămână ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

3 săptămâni ago