Tiberiu Balint rămâne sub control judiciar
Vicepreşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Tiberiu Balint (foto), rămâne pentru încă 60 de zile sub control judiciar. Decizia este definitivă şi a fost dată ieri, 11 mai, de magistraţii Tribunalului Hunedoara, care i-au respins plângerea faţă de ordonanţa procurorilor prin care i-a fost prelungită măsura respectivă.
La aceeaşi instanţă, Balint a solicitat modificarea obligaţiilor impuse de procurori odată cu instituirea controlului judiciar, cerere care i-a fost admisă în parte. „Instanţa admite în parte plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului nr. 173/P/2013 din 29 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi, în consecinţă, modifică limita teritorială stabilită în baza art. 215 alin. 2 lit. a) C.proc.pen. în sensul că inculpatul va fi obligat să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. Menţine în rest dispoziţiile ordonanţei atacate”, se arată pe portalul Tribunalului Hunedoara. Aşadar, odată menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei procurorilor, Tiberiu Balint nu va putea merge la locul de muncă nici în următoarele două luni. Interdicţia a fost impusă din luna martie, atunci când a fost eliberat din arest la domiciliu, procurorii susţinând că acolo ar fi fost săvârşite infracţiunile pentru care este cercetat.