Tiberiu de la Petroşani îi bate obrazul lui Tiberiu de la judeţ

Sorina Popa

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), respinge atacul liderului PNL Deva, Tiberiu Balint, privind votul dat de locuitorii Văii Jiului lui Victor Ponta. Liderul liberal este acuzat că i-ar fi jignit pe locuitorii din această zonă a judeţului, care au ales să-i dea votul lui Victor Ponta şi nu lui Iohannis, la alegerile din 16 noiembrie 2014.
„Resping categoric atacul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint, cu privire la modul în care au votat cetăţenii Văii Jiului, în 16 noiembrie 2014. Consider că, după 1989, delictul de opinie nu mai există şi nu mai poate fi sancţionat de către nici un reprezentant al vreunei autorităţi. Nu pot accepta sub nici o formă catalogările domnului Balint cu privire la cetăţenii municipiului Petroşani şi ai Văii Jiului, pe care îi consideră naivi şi cetăţeni de mâna a doua. De fapt, acum înţeleg mai bine poziţia celor de la judeţ faţă de Valea Jiului, de-a lungul timpului. Consider că aroganţa şi superioritatea care reies din aceste declaraţii sunt total nepotrivite în contextul actual. De altfel, acestea denotă o lipsă de respect faţă de cetăţeni. La final, vreau să-i amintesc domnului Tiberiu Balint că «naivii» din Valea Jiului şi-au adus o contribuţie substanţială, în 2012, pentru alegerea conducerii judeţului nostru”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Eu in locul d-lui Ridzi as organiza un referendum pentru autonomia Vaii Jiului. Cu riscul de a o obtine.

  • Respinge mai departe "categoric" dom' primare !!! Dar de data asta nu cetatzenii din au fost naivi, ci primarul care i-a sfatuit......??!!

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago