Categories: Actualitate

Ticăloşia care distruge

Volodia Macovei

După 1990, cea mai importantă preocupare a puternicilor vremii, cocoţaţi, pe rând, în fotoliile puterii, a fost aceea de a devaliza tot ce se poate devaliza, de a vinde tot ce se poate vinde, de a fura tot ce poate fi furat.

Adevărate inginerii ale corupţiei şi abuzului de putere, strategiile prin care averea statului a fost risipită fără emoţii au fost dintre cele mai ticăloase imaginate de mintea românului lacom.
Pornind de la întreprinderile de stat, scoase la privatizare prin mecanisme subtile, care au permis înstrăinarea la preţuri derizorii doar către clientele politică – această înstrăinare nu a dus, aproape niciodată, la revitalizarea societăţilor, ci negreşit la falimentarea lor, vinderea pe bucăţi, restrângerea la maximum a economiei bazate pe producţie autohtonă -, ticăloşia a acţionat dur asupra serviciilor şi turismului, trimise la limita de supravieţuire sau transformate în ruine economice, după care atacul murdar a mers către averile fundamentale – pământul, pădurile, apele. Tot acest asalt inconştient asupra economiei româneşti a transformat România în piaţă bleagă de consum, fără putere, fără speranţă, fără viitor.
Urmărind o serie lungă de scandaluri care au apărut, de exemplu, în asociaţiile de tip composesoral, se poate observa o adevărată reţetă a devalizării. În numeroase exemple de acest gen, s-a practicat furtul din averea comună, prin găşti bine constituite, prin înţelegeri cu autorităţi locale, prin presiune, totul bazându-se pe prea puţina pricepere şi preocupare a oamenilor înscrişi în astfel de structuri, oameni care au putu fi păcăliţi cu uşurinţă.
În acelaşi timp, o sursă fantastică de boierie, de manevrat golăneşte banii, a fost înscrierea păşunilor la APIA, de unde s-au încasat sume considerabile, iar verificările, în multe cazuri, au fost mai mult formale şi au permis afaceri dubioase. Viitorul unor astfel de asociaţii se arată sumbru, ele fiind în pericolul de a fi puse la pământ, pentru ca averea imensă pe care o gestionează să umple doar câteva buzunare de şmecheri. Cine şi ce poate face pentru a opri un astfel de asalt? Până acum, nimeni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago