Activitatea cu publicul la toate administraţiile fiscale din judeţ va fi oprită în perioada 30 iunie, ora 12.00 – 5 iulie, ora 8.30. Decizia este motivată de reorganizarea structurilor din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trece în această perioadă printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare, care presupune şi rearondarea contribuabililor, începând cu data de 1 iulie a.c., la noile administraţii fiscale competente, precum şi transferul tuturor informaţiilor necesare pentru deschiderea activităţii administraţiilor financiare operative la noile locaţii. Iar din acest motiv, în perioada menţionată, activitatea la ghişeele tuturor administraţiilor financiare şi direcţiilor generale ale finanţelor publice care lucrează cu cetăţenii va fi oprită. În toată această perioadă, la administraţiile financiare, vor funcţiona doar centrele de asistenţă telefonică a contribuabilului. În schimb, trezoreriile din toate administraţiile financiare vor lucra cu program normal în ziua de 30 iunie, continuând cu toate operaţiunile de închidere a lunii, urmând ca în data de 4 iulie, să se deschidă numai trezoreriile rămase după reorganizare, care vor opera pentru toţi contribuabilii rearondaţi.
Informaţii suplimentare se pot obţine şi la numărul de telefon: 031.403.91.60, Centrul ANAF de asistenţă a contribuabililor.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…