Astăzi, 27 iulie, de la ora 18.00, la Clubul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din oraşul Haţeg, pasionaţii de integrame şi sudoku sunt invitaţi să participe la Dinograma – un concurs destinat minţilor agere. Primul concurs de jocuri logice din judeţul Hunedoara pe tematică Geoparc se adresează în special adulţilor din Ţara Haţegului şi se va desfăşura în baza unor reguli foarte clare.
Sâmbătă, 28 iulie, de la ora 11.00, cu ajutorul Asociaţiei Femeilor din Sântămăria Orlea, depănăm ”Povestea firului de lână”, aflată la a doua ediţie, la şcoala de dinozauri şi meserii (clădirea şcolii) din satul Sînpetru. Participanţii pot afla detalii despre tehnici şi procedee de prelucrare a lânii şi vor asista la un atelier practic de vopsit lâna în culori naturale utilizând doar plante tinctoriale din flora specifică de pe teritoriul Geoparcului.
Tot sâmbătă, dar de la ora 16.00, la Centrul Local de Informare şi Promovare Turistică din Rîu de Mori va avea loc lansarea cărţii ”Castelul din Carpaţi”, un album de benzi desenate adaptate după romanul omonim al lui Jules Verne. La eveniment va fi prezent ilustratorul cărţii, artistul Şerban Andreescu, care le va oferi celor mici şi un curs gratuit de creat benzi desenate. Locul evenimentului nu a fost ales deloc întâmplător. Se află la poalele Cetăţii Colţ, locul care se presupune că l-ar fi inspirat pe celebrul autor francez în scrierea unui roman îndrăgit pe întreg mapamondul.
Ultimul eveniment al zilei de sâmbătă va începe la ora 17.00 şi se va desfăşura în centrul comunei Sălaşu de Sus. Cei mici sunt invitaţi să descopere comorile din ”Săculeţul fermecat” în cadrul unui atelier interactiv. Ei vor trebui să îşi folosească simţurile şi să găsească răspunsuri la diverse întrebări pentru a descoperi informaţii interesante despre poveştile ascunse în piatră, de la dr. Antoneta Seghedi, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), membru fondator al Asociaţiei GeoD pentru promovarea geodiversităţii şi dr. Valentin Paraschiv de la Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic al României.
Duminică, 29 iulie, ultima zi de festival este dedicată tot descoperirii valorilor Geoparcului. Începând cu ora 13.00, la Casa pentru Ştiinţă şi Artă a Geoparcului din comuna General Berthelot, cei mici au posibilitatea să devină detectivii dinozaurilor, cu ajutorul reprezentanţilor GeoEcoMar, GeoD şi Institutului Geologic al României.
De la ora 14.00, la Casa pentru Ştiinţă şi Artă a Geoparcului din comuna General Berthelot va avea loc vernisajul Expoziţiei Mobile despre Cutremure – MOBEE realizată de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Dr. Bogdan Grecu, geofizician în cadrul Institutului, va explica şi va demonstra practic cum se formează cutremurele şi însemnătatea lor în contextul schimbărilor climatice pe care întreaga planetă începe să le resimtă.
Conferinţele Geoparcului, organizate începând cu ora 18.00, la Hotel Ferdinand din oraşul Haţeg, vor pune punct ediţiei din 2018 a Festivalului Dinozaurilor. Dr. Alexandru Andrăşanu şi dr. Zoltan Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti lansează o invitaţie la ”Călătorie în trecutul Ţării Haţegului – de la Geoparc, la Insula Dinozaurilor”.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…