Munţii Orăştiei, monumente UNESCO, după ce acestea au fost preluate în administrare de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, momentul fiind marcat de o ceremonie care a avut loc ieri la sediul postului de jandarmi montani din localitatea Costeşti, judeţul Hunedoara.
Lucrări de cercetare
„Toate cele cinci cetăţi dacice din Munţii Orăştiei vor avea, începând de joi, posturi de jandarmerie montană în vederea asigurării măsurilor de ordine publică şi protecţie. Jandarmii montani vor dispune de toate dotările necesare intervenţiei pe cale pedestră, aeriană sau auto pentru monitorizarea şi paza perimetrului cetăţilor”, a informat Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGMAPT) Hunedoara, structură din cadrul CJ care se ocupă de monumentele istorice.
Cetăţile dacice Costeşti – Cetăţuie, Costeşti – Blidaru, Luncani – Piatra Roşie şi Băniţa au fost preluate în administrare de CJ Hunedoara în anul 2020, iar în februarie 2021 aceste monumente au fost înscrise în domeniul public al judeţului Hunedoara.
Prima cetate administrată de CJ Hunedoara este Sarmizegetusa Regia, unde, din anul 2013 au fost instituite mai multe măsuri de protejare şi punere în valoare turistică a monumentului UNESCO. Situl are acum un regulament de vizitare, drumul de acces a fost refăcut şi este asigurat un serviciu de pază dotat inclusiv cu echipamente de supraveghere video.
Pentru protejarea şi punerea în valoare a cetăţilor dacice, în serviciile de specialitate ale Direcţiei îşi desfăşoară activitatea un număr de patru istorici, în bugetul instituţiei fiind cuprinsă o sumă de 750.000 de lei pentru lucrări de cercetare, restaurare şi promovare turistică.
Astfel, pentru acest an, DGMAPT Hunedoara a alocat suma de 150.000 de lei pentru lucrări de cercetare şi peste 450.000 de lei pentru lucrări de restaurare la Turnul locuinţă de la cetatea dacică de la Costeşti.
De asemenea, pentru promovarea cetăţilor a fost alocată o sumă de 150.000 de lei, context în care în perioada 13-15 iulie va avea loc festivalul de reconstituire istorică Dac Fest.
Anul trecut, cetatea Sarmizegetusa Regia a fost vizitată de circa 75.000 de turişti. (A.Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…