În aceste condiţii naţionala României nu va mai disputa niciun meci în această toamnă, iar jucătorii reuniţi la începutul săptămânii trecute în cantonamentul de la Snagov pentru a pregăti meciul cu Belgia, programat pe data de 1 noiembrie, se vor întoarce la cluburile lor, precizează FRR.
Naţionala României urma să joace pe teren propriu cu Belgia,în ultima etapă a Rugby Europe Championship, pe 1 noiembrie, dată la care era programat şi meciul Georgia – Rusia, în timp ce partida Spania – Portugalia trebuia să aibă loc pe 15 noiembrie. România programase şi un meci amical contra Rusiei, pe 25 octombrie, la Moscova.
De asemenea, a fost suspendat şi meciul de baraj dintre Olanda şi echipa clasată pe ultimul loc din Rugby Europe Championship, ediţia 2020. Nu se vor mai juca nici meciurile din Women XV Senior Championship, Spania – Rusia (24 octombrie) şi Spania – Olanda (31 octombrie), şi nici primele meciuri din Rugby Europe Trophy.
„Chiar dacă am elaborat un Protocol de joc, cu reguli şi măsuri stricte, trebuie să suspendăm competiţiile pe care le organizăm pentru că prioritară este sănătatea jucătorilor şi a oficialilor de meci în condiţiile în care majoritatea dintre aceştia au statut de amator. Nu putem să-i expunem la acest virus sau să îi ţinem în carantină pentru că asta ar
fi o mare problemă pentru ei. Trebuie să avem răbdare pentru a putea organiza meciurile în cele mai bune condiţii”, a declarat Octavian Morariu, preşedintele Rugby Europe.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…