Toate locurile ocupate la UAMS Baia de Criş
Cum se apropie iarna, cum Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) nu mai are locuri disponibile pentru cei care solicită găzduire. Şi în prezent se întâmplă acelaşi lucru, conducerea instituţiei spunând că încă mai sunt destule dosare în aşteptare şi se vor onora doar în măsura în care vor exista plecări. Capacitatea maximă a instituţiei este de 50 de persoane.
„Iarna sau în preajma iernii, mereu se întâmplă asta. În schimb, o dată cu venirea cădurii încep să se elibereze din locuri. Selecţia noastră de dosare se face pe baza anchetei şi, deşi ne dorim, nu avem cum să-i primim pe toţi cei care ne solicită. Din păcate, afecţiunile medicale asociate cu diverse carenţe şi lipsa unui cămin cald îi afectează în timp. Am avut şi decese, de-a lungul anilor. Celor care nu au nici un venit, Consiliul Judeţean Hunedoara le oferă ajutor financiar. Beneficiarii achită o taxă lunară de 80 la sută din pensia pe care o deţin, iar diferenţa este suportată de aparţinători, dar nu mai mult de 500 de lei, lunar”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.