Categories: Sport

Tot fără medalie la Mondiale

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Raluca Haidu de la „Cetate” Deva, surpriza plăcută a calificărilor, a dezamăgit în finala de la individual compus a Campionatului Mondial de la Tokyo şi a ocupat abia locul 18. A doua româncă din finală, Ana Porgras (foto), a făcut un concurs mai bun, însă a rămas la trei paşi de podium, ocupând locul şase.

Dublă dezamăgire
Gimnastica feminină românească nu a găsit resurse să urce pe podium la Campionatul Mondial de la Tokyo, nici după finala de la individual compus, în care am avut două reprezentante. Ana Porgras, care în calificări se clasase abia pe locul 15, a acumulat 57.299 puncte şi a urcat până pe locul şase, dat tot fără medalie a rămas. Mezina echipei, Raluca Haidu, din Petrila, legitimată la „Cetate” Deva, a evoluat mai slab decât în calificări, când a fost pe locul opt, şi a picat pe poziţia a 18-a, cu 54.814 puncte.
Titlul mondial a revenit sportivei americane Jordyn Wieber (59.832), urmată pe podium de rusoaica Viktoria Komova (59.349) şi de chinezoaica Jinnan Yao (58.598). În finală, au participat 24 de gimnaste, din 16 ţări.
Notele obţinute de sportivele noastre au fost următoarele: paralele: Raluca Haidu 13.366, Ana Porgras 14.133; bârnă: Raluca Haidu 14.416, Ana Porgras 15.100; sărituri: Raluca Haidu 13.466, Ana Porgras 14.100; sol: Raluca Haidu 13.566, Ana Porgras 13.966.

Ultimele speranţe, la bârnă şi sol
După trei finale disputate la Campionatul Mondial de la Tokyo, sportivii români nu au reuşit încă să cucerească nici o medalie, clasările fiind următoarele: echipa feminină – locul patru, echipa masculină – locul opt, individual compus feminin – locurile şase şi 18.
În competiţia feminină, mai sunt programate finalele pe aparate, în care România va avea reprezentante la bârnă, pe Cătălina Ponor şi Amelia Racea (CNS CSS „Cetate” Deva) şi la sol pe Diana Bulimar.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…

22 de ore ago
Start în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelorStart în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Start în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…

22 de ore ago
Proiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea CrâșmaruProiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea Crâșmaru

Proiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea Crâșmaru

Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…

22 de ore ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…

22 de ore ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…

22 de ore ago

S-a îmbătat și și-a dat foc la casă

Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru in­frac­țiunea de distrugere după…

22 de ore ago