Ieri a început bacalaureatul, cu probele de evaluare a competențelor, programate în intervalul 6 – 16 iunie. În județ, s-au înscris 2.355 de absolvenți de liceu (2.049 din promoția curentă și 306 din seriile anterioare) pentru acest examen. Din an în an, tot mai puțin absolvenți dau examenul maturității.
Fără telefoane și manuale
Probele de evaluare a competențelor se vor susține astfel: 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competențelor digitale, 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestațiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeași zi. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.
În anul trecut, au fost înscriși 2.617 absolvenți de liceu la examenul de bacalaureat.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…