Totești: Când lași lucruri bune în urma ta, voturile sunt pe măsură
Magdalena Șerban
Când ești ales primar cu 90,94 la sută, adică 994 voturi, mai ales că ai deja patru mandate la activ, e semn că ești iubit de oameni. Drept urmare, se simt pe mâini bune și vor ca lucrurile începute să fie duse la îndeplinire. Tiberiu Pasconi (foto) va conduce comunitatea din Totești încă 4 ani, perioadă pentru care și-a făcut lecțiile.
La al cincilea mandat
„Componența noului Consiliu Local înseamnă 9 consilieri de la PSD, 1 de la PNL și 1 de la UDMR. Legat de stabilirea viceprimarului, vedem. Nimic nu e decis. Ce știm exact e ce avem de făcut în continuare, asta în ce mă privește. Un prim obiectiv e terminarea modernizării infrastructurii rutiere (plus drumuri inventariate și clasificate în inventarul domeniului public) și, bineînțeles, tot prioritară mai e materializarea rețelei de gaz metan. În total, în momentul de față sunt 16 proiecte investiționale aflate în faza de implementare, și anume pentru 7 din ele s-au închis licitațiile și urmează să dăm ordinul de începere a lucrărilor, iar restul e cea ce vine din urmă. Ca și bani, însumează multe milioane de euro. Uitându-ne la valori și obiective, putem spune că suntem mulțumiți, dar cu siguranță vrem și mai mult, așa că vom accesa tot ce se poate în materie de finanțări europene sau guvernamentale. Nu vreau să închei fără să le transmit membrilor comunității noastre mulțumiri pentru prezența la urne și pentru că au ales să pornim motoarele pentru încă patru ani, împreună. Dumnezeu să vă dea sănătate și binecuvântări”, a transmis edilul-șef din Totești, Tiberiu Pasconi.