La Toteşti, Moş Crăciun vine indiferent de vreme şi vremuri, primarul Tiberiu Pasconi dorindu-şi ca pandemia să nu distrugă bucuria sărbătorilor, măcar în cazul celor mici.
„Vom dărui 156 de daruri de la Moş Crăciun tuturor copiilor până la clasa a VIII-a. Să nu uităm cum e copilăria, atunci când şi cel mai mic dar îţi aduce o mare bucurie. Nu ştim încă modalitatea pe care o vom aborda pentru ca pachetele să ajungă la cei mici. Depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în 14 decembrie, când expiră starea de alertă. Aveam în plan să organizăm un pom de iarnă în fiecare parc de joacă, iar acolo, în aer liber putea să vină Moşul, evident cu respectarea normelor de distanţare socială. Ca şi gazde ospitaliere, am fi servit părinţii şi bunicii cu câte o cană cu vin fiert, un pahar de ţuică şi o felie de cozonac. Însă deocamdată suntem în aşteptare să vedem ce reglementări se vor impune. Ţinem foarte mult la promovarea tradiţiilor şi a costumelor populare specifice zonei noastre, tocmai din acest motiv am pus la punct şi căminele culturale de pe raza comunei. Dar nu a fost să fie să ne ducem visul la îndeplinire în anul acesta. Nu-i nimic, rămânem optimişti şi îl vom realiza în 2021. Printre altele, vrem să înfiinţăm o formaţie de dansuri populare şi una de colindători, pentru a duce mai departe zestrea moştenită. Mai vreau să spun că momentan se lucrează la căminul cultural din Toteşti, proiectul implicând reabilitare şi dotare din bani europeni nerambursabili, iar pentru cel din Reea am semnat contractul cu constructorul care a câştigat licitaţia, deci urmează să înceapă modernizarea obiectivului. În rest, celelate cămine au fost modernizate în anii trecuţi”, a afirmat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Despre 2020, care e pe aproape să se încheie, nu are nici cuvinte de laudă, dar nici nu îl poate cataloga ca fiind slab din punct de vedere investiţional. Doar bugetar sunt lacune. ,,Avem probleme cu plata asistenţilor persoanelor cu handicap şi a îndemnizaţiilor acestora, banii primiţi fiind insuficienţi. S-a alocat doar jumătate din suma necesară. Nici în cazul cofinanţărilor nu am primit toate sumele care au fost în structura bugetului (mă refer la cota TVA). Cu restul ne descurcăm”, a mai arătat primarul.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…