Totești: Gânduri spre noi investiții
Magdalena Șerban
E perioada în care primarii analizează detaliat cum le poate surâde norocul dacă vor accesa Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), bazându-se pe oportunitățile puse la dispoziție de componentele de finanțare. La Totești, ușa e larg deschisă pentru banii de la Uniunea Europeană.
Urmează PNRR
„Deoarece pentru unele investiții care vor putea fi accesate de acum înainte va conta foarte mult existența stațiilor de încărcare electrică, noi am depus prin Administrația Fondului de Mediu documentația pentru două astfel de puncte (o stație la Păclișa și una la Cârnești, în imediata apropiere a transformatoarelor, după cum prevăd normativele de eligibilitate). Știu, unii cetățeni vor lua atitudine și vor spune că nu ne trebuie așa ceva, nefiind mașini electrice la fiecare casă, dar previziunile atât tehnice, cât și tehnologice și, mai nou, investiționale către asta ne direcționează. Plus că există persoane în tranzit, în vizită sau turiști care parcurg itinerarii prin Țara Hațegului și au nevoie de aceste stații. Unii dețin automobile de acest gen. Pe deasupra, ținând cont că prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR trebuie să ne încadrăm în suma de 327.000 de euro pentru Componenta 10, vom depune două proiecte pentru a fi siguri că vom avea și șanse de câștig. Nu am decis deocamdată, dar urmează să o facem zilele care vin, dacă vom opta pentru achiziționarea unui microbuz, reabilitare termică a unei clădiri publice sau altceva ce ne este permis. Ce e sigur e că nu vom pierde ocazia. Orice ban european e o mană cerească, îndeosebi pentru comunele care își drămuiesc fiecare alocare bugetară încât să ajungă pentru toate capitolelele și să permită și să se avanseze în aplicarea strategiei de dezvoltare”, a afirmat Tiberiu Pasconi (foto), primarul din Toteşti. Acesta a mai subliniat că din superstiție și bun-simț, preferă să vorbeasă despre investiții mai detaliat, dar abia după ce se vede cu contractele de finanțare semnate.