Politica si administratie

Totești: Se gospodăresc singuri, nearuncând cu banii către firmele de deszăpezire

Magdalena Șerban

Iarna nu îi lasă pe primari să se culce pe-o ureche. Ei sunt conștienți că niciodată nu se știe exact ce vreme poate aduce ziua de mâine, așa că trebuie să fie pregătiți. La Totești, pe lângă calculele bugetare pentru 2024, s-a trecut în revistă și stocul de material antiderapant.

 

Fără majorări!
„Ne-am pregătit, din timp. Avem pe stoc 20 de tone de sare, însă nu o folosim decât atunci când situația o impune. Buldoexcavatorul, pe perioada în care ninge, e activ aproape non-stop. Deci nu există zone în care să se adune nămeții. Prin urmare, traficul rutier nu e îngreunat, iar circulația nu e încurcată cu nimic. Avem un buldo cu lamă de deszăpezire și cu lamele de cauciuc. Ne-am gospodărit în așa fel încât să putem face totul cu forțe proprii. Avem nevoie, ca investiție, doar de carburant, dar și acela nu în cantități colosale”, a transmis primarul din Totești, Tiberiu Pasconi (foto). Și pen­tru 2024, noutățile sunt bune, con­du­ce­rea publică nedorind să împovăreze co­mu­nitatea cu dări majorate. ,, Lumea are destule pe umeri, nu vrem să mai punem și noi o altă greutate. Nu e uman și nici firesc. Așa că nu vom mări impozitele locale, ci doar vom fi nevoiți să aplicăm prevederile Codului Fiscal, adică rata inflației. Referitor la colectarea pentru 2023, am încercat să recuperăm cât mai mult din cifrele de la taxe, mai puțin din amenzi, pe care le gestionăm foarte greu, ca de altfel toți primarii. Am trimis înștiințări și somații, avem și câteva titluri executorii, deci am apelat la ceea ce prevede legislația. Am mai spus și o voi repeta, amenzile nu trebuie recuperate de primării. Nu există pârghii prin care să obligi cetățeanul respectiv să respecte cadrul legal, adică să achite amenda. Dacă nu are nimic în proprietate și nici venit, de unde să recuperezi și în ce mod? Ne trezim în structura bugetului cu o sumă (spre exemplu 400.000 de lei) care afectează bugetul consolidat de stat, prin aplicarea formulei de calcul ajung­ând să ne fie alocate sume dimi­nuate. Ori nu e vina noastră, ca autoritate publică locală. Până nu se va schimba acest context, nu mergem înainte”, a mai spus edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago