Totești: Un an școlar important
Magdalena Șerban
An bun pentru administrația publică din Totești. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL), aici se va pune în circuit o grădiniță cu program prelungit, ușurând viața familiilor cu copii mici. Investiția vine ca un răspuns la nevoia cetățenilor. Și restul edificiilor școlare și preșcolare sunt puse la punct, iar luni au găzduit clinchetul frumos al clopoțelului, într-o atmosferă optimistă și cu emoții, specifică fiecărui început.
Sprijin zilnic
„Noutatea anului școlar prezent este faptul că avem o grădiniță nouă, una cu program prelungit (până la ora 18:00), în satul Păclișa. Am făcut recepția finală a lucrărilor și trebuie să se mai conformeze constructorul la unele cerințe ale ISU. Va găzdui 40 de copii, deci două grupe. Vor avea gustare, masă de prânz, loc de odihnă, toate asigurate. Astfel, va fi un cadru optim pentru ca prichindeii să socializeze, să învețe și să aprofundeze cunoștințele ce le vor fi o bază pentru viitor. Sunt pe mâini bune, profesioniste, așa că părinții pot merge liniștiți la muncă, fără grija că nu au cu cine să-și lase micuții sau că sunt condiționați de o oră anume să îi ducă acasă. Numai bine, până se întorc de la serviciu, cel mic a mâncat, a dormit, și-a luat porția zilnică de educație și e pregătit să se dezvolte în comunitate. O astfel de grădiniță e mult așteptată în toată zona Hațegului, mediul rural având nevoie de un asemenea obiectiv. Nu poți pune presiune tot pe orașul Hațeg plus să faci naveta cu copilul. Și, oricum, fiecare își prioritizează localitatea. Dacă rămân locuri libere pot veni și alții, din afara ei. Pe noi ne interesează să fim de ajutor. E greu cu copii, cu muncă zilnică, responsabilități, etc. Oamenii trebuie sprijiniți. Plus că trebuie asigurat tot ce trebuie fiecărei instituții de învățământ în parte, să fim corecți și echidistanți. De la dezinsecții, dezinfecții, zugrăveli, lemn de foc, am bifat totul. Avem două grădinițe (Păclișa, Cârnești) și trei școli primare (Păclișa, Reea și Cârnești). Și, bineînțeles, cea nouă”, a transmis primarul din Totești, Tiberiu Pasconi (foto). Edilul le urează cadrelor didactice din comună, precum și elevilor, un an școlar cu rezultate cât mai bune, performanță și succes deplin în actul educațional.